Bancherul

Banii sunt un rau necesar, iar setea de inavutire este tocmai acea sete care devine si mai mistuitoare pe masura ce reusesti sa o potolesti, iar lucrul acesta este pur si simplu o axioma.

Nu imi place sa provoc discutii despre ei, despre ceea ce putem sa ne permitem si ce nu, tocmai datorita lor. Cu toate acestea, lectia prudentei, a intelepciunii de a strange bani albi pentru vremuri negre este una mai mult decat necesara. Simpla intelegere a faptului ca multe dintre obiectivele pe care ti le stabilesti in viata depind direct de capacitatea de a acumula valori transforma copilul, incetul cu incetul, intr-un om responsabil, capabil sa fie indraznet cu dorintele, dar si realist atunci cand dorinta ii depaseste puterile.
Da, nu imi place sa il pregatesc pentru aceasta, insa, la fel ca toate celelalte lucruri pe care incerc sa il invat, si pe aceasta o predau asa cum pot mai bine, avand convingerea ca si aceasta este importanta.
Din cand in cand, buburuza-pusculita nu mai poate sa zboare din cauza monedelor care i-au fost puse in spate, iar atunci, o eliberam. Este momentul in care bancherul schimba gramajoarele de monede pe bancnote, iar acestea le plaseaza in rezerva strategica din propriul portofel. Iar cu portofelul este deja o alta poveste... banii din el sunt pentru investitiile majore, adica un cart cu pedale, iar restul pentru o casa cu curte, ca sa putem sa crestem puiul pe care urmeaza sa-l primim atunci cand Tyson va fi tata.
Ca orice bancher, dramuieste banii cu maxima atentie!

Cum am ajuns să vindem porci din rasa Mangalița

Excursiile pe care le facem la bunicii de la Idrifaia sunt, aproape de fiecare dată, prilej pentru acumularea unor experiențe pe care coana Europa se străduiește din răsputeri să le facă pierdute. Acolo avem bucurii simple, acolo trăim în felul nostru ceea ce o sintagmă devenită celebră ne îndeamnă să facem in fiecare zi: "Binecuvântați animalele și copiii!"

Duminica trecută am vizitat întâmplător un crescător de porci din rasa Mangalița. În ciuda dificultăților, cu toate că statul mai mult îl încurcă decât să-l ajute, omul are bătătura plină de orătănii de tot felul pe care le crește cu bucuria țăranului simplu. Pământul îl ține în putere, motivându-l mereu ca să lupte pentru sufletele lui.

Și totuși, tristețea omului este dată de faptul că vremurile i-au luat-o înainte, iar el nu știe să-și mai vândă dobitoacele în lipsa iarmarocului pe care autoritățile l-au transformat în târg de chiloți și papuci din plastic.

Ascultându-i vorba supărată, nu am putut să nu îi dau dreptate și m-am hotărât să încerc să-l ajut. Nu știu dacă am să reușesc, însă vreau să încerc să îi mobilizez și pe alții să scrie despre blogul pe care i l-am făcut, în speranța că toți cei care o să caute să cumpere porci din rasa Mangalița să afle și despre existența lui. Cine se mai alătură acestui efort, scriind pe blogul său un advertorial pentru un crescător individual de Mangalița? Dar dacă i-am face și pagină de facebook, i-ați da un like mic?