În Piaţa Universităţii

Am bătut străzile din zona centrală a oraşului, în tihnă şi fără o ţintă prestabilită. Aproape că ne-am lăsat în voia propriilor paşi. Am văzut locuri în care viitorul nostru ar putea să aibă puncte importante, sau poate că nu. Am vorbit despre ele, aşa cum ne-am priceput, adaptandu-le poveştile cât am putut mai mult, spre o mai bună înţelegere. Timpul o să ne arate dacă am reuşit sau nu.
Am fost şi în Piaţa Universităţii, la pas. Dintre toate cele pe care le-am văzut, fântâna s-a bucurat de cea mai mare apreciere, poate şi datorită valului de răcoare care o înconjura.
Am plecat apoi păstrând sămânţa speranţei că într-o bună zi locurile acestea ne vor fi mai mult decât familiare, fie ca trăitori ai acestui spaţiu, fie ca trecători importanţi prin această urbe. Orice soldat visează să ajungă mareşal, iar asta este partea cea mai adevărată, mai plină de sevă a aspiraţiilor vârstei tinere, aspiraţii care nu pot veni dacă nu există germenele dorinţei, al determinării de a învinge în ceea ce ţi-ai propus.

Am reusit! Am atins obiectivul fixat, acela de a ne intalni, din nou, cu cei care ne plac, chiar daca nu cu toti. Probabil toata aceasta intamplare o sa faca obiectul mai multor postari ulterioare. Amintirile pe care vrem sa le conservam cat mai bine o sa le depozitam si aici. Astfel, ele pot fi lasate la decantat, urmand a fi judecate ulterior, cu mai multa detasare. Marturisesc faptul ca am trait o experienta fabuloasa, fara sa exagerez. Imi doresc si pentru Stefan sa fie inceputul calatoriei, constienta, asumata (atat cat se poate la trei ani).
Insa, pentru ca nu ne-am multumit numai cu concertul, am mai stat in Bucuresti, apoi am plecat la Galati. Am avut, probabil, un inger pazitor. Toate ne-au mers struna. Asa ca, nu avem voie sa uitam!

Concert Compact

Destul de trista atmosfera la concertul trupei Compact de la Teatrul National din Targu Mures. Oameni putini, destul de retinuti. Nu am putut sa nu imi amintesc de alte spectacole, din trecut, la care salile gemeau de lumea venita sa asculte "fata din vis" si altele. Nu poti sa nu te intristezi, chiar daca nu nu te-ai dat in vant niciodata dupa Ciuci si Lelut.
Cand vezi asa ceva iti vine sa intrebi, la fel ca Nichita: "unde sunteti, voi, cei care nu mai sunteti?"
In schimb, copilul, la cei trei ani neimpliniti decat peste trei zile, a trait la intensitate maxima. Totusi, a plecat foarte nedumerit de faptul ca pe scena, sprijinita de niste boxe, statea o chitara rosie, nefolosita. Am avut proasta inspiratie sa-i spun ca era stricata. Din acel moment a decretat ca trebuie sa-l sun pe Vigaron (personaj de desen animat) ca "sa vina cu surubelnita". A fost atat de insistent, incat, daca aveam numarul lui, chiar il sunam!

Mi-au trecut prin minte mai multe intamplari din timpul liceului, atunci cand asteptam cu sufletul la gura sa mai vina vreo trupa. Vremurile acestea de decadere, la care sunt si eu partas, acum, erau atat de departe!

Emotia calatoriei de initiere

...o sa incepem sa scriem cu regularitate, dupa ce ne intoarcem din cea mai mare calatorie a vietii de pana acum. Luni, chiar in ziua in care Stefan implineste trei ani, tatal si fiu pornesc intr-o calatorie de initiere. Paradoxal, mai speriat este tatal.

Copilul iubeste zborul, se pare. Cu o oarecare regularitate, merge la Spitalul Judetean de Urgenta din Targu Mures doar ca sa mai vada "ce mai face" elicopterul. De multe ori, elicopterul "face bubu", adica doarme.

Luni, la ora 06,05 a.m. trebuie sa fim in avionul care decoleaza din Targu Mures spre Bucuresti. Stefan strange bani pentru bilet in portofelul propriu de aproape un an. Acum, avem ocazia sa impuscam mai multi iepuri in acelasi timp. Asa ca ne-am hotarat sa mergem la concertul Iris de la Teatrul National, sa "ne dam" cu metroul, sa facem afaceri, etc. Nu stim ce fel de afaceri, insa este important ca ne-am propus si asta.

La intoarcere, o sa postam impresii, fotografii, filmulete.

Cel mai mult ne dorim sa ne intalnim, iar, cu Cristi, Boro, Valter, Nelu si Relu.

"La bulivar, birjar! La bulivar!"