Am uitat câți ani au sunt de când, la trecerea dintre ani, mi-am pus prima dată dorința nimănui mărturisită până acum de a ajunge în Cuba. Sincer, nici măcar nu îmi mai amintesc exact felul în care s-a născut și a crescut acest vis, apoi s-a atrofiat și a devenit doar o dorință de serviciu a fiecărui revelion. Și noaptea trecută am gândit la fel, doar că visul meu a suferit o modificare menită a-i resuscita șansele de izbândă: mi-am dorit să apuc ziua în care să primesc o carte poștală purtând un timbru cu Che Guevara ștampilat la un oficiu obscur din Havana, scrisă pe fugă, dar semnată cu numele Ștefan. Doar așa am să mai pot să cred că visul nu este unul rupt de realitate, iar speranța să-mi aducă alte puteri, nebănuite, să mă facă să uit toți anii în care dorința nu mi s-a împlinit.
Apoi, împăcată, speranța aceasta să moară, dar răzbunată!
.
