Acum un an, în miez de caniculă chinuitoare, am fost la cabana Fâncel, pe Valea Gurghiului. Locul este binecuvântat de Dumnezeu, aproape o anticameră a Edenului.
Permanent ne străduim să ne umplem viaţa cu tot felul de avuţii, să ne mobilăm până chiar şi minţile cu ultimele noutăţi tehnice, uitând că toate acestea sunt deşertăciune.
Uneori îmi amintesc despre un cunoscut căruia i-am fost alături atunci când s-a despărţit de cele lumeşti. Până a se săvârşi din viaţă, m-a ţinut de mână şi mi-a povestit despre râul care trecea prin spatele casei părinţilor săi, nimic despre el, nimic despre cele pe care le agonisise.
Noi
avem Edenul în preajmă, la o aruncătură de băţ, dar chiar şi aşa nu ştim să ne bucurăm deplin.
Tot mai des
mă gândesc la apa limpede a Gurghiului, la susurul tihnit cu care ştie să taie pădurea...
