Ieri, am facut un comentariu pe blogul lui Paul Gabor:
“Degetele prinse” (sau poate ca nu, cui ii mai pasa?), mi-au amintit o discutie pe care am purtat-o cu un prieten.
Pe scurt, ne-am pus problema ca cel care ne-a povestit despre Icar, aducandu-i notorietatea actuala, se prea poate sa-i fi observat zborul de la poalele muntelui. Privit de jos in sus, zborul poate sa fie idealul suprem. Si atunci, povestea merita sa strabata si timpul, si timpurile.
Polemica am avut-o pentru ca, am facut si un scenariu in care el doar a fost impins de pe culme de catre un oarecare, dezgustat de aripile caraghioase si cam fara rost. Realizand ulterior ca nu a fost cea mai potrivita corectie aceea de a-l “stropsi” la poalele prapastiei, intr-un gest de reparatie pioasa, s-a alaturat celui care privea de la poalele muntelui. Astfel, potentat de propria vinovatie, a pus umarul la zamislirea unui mit.
La scurt timp, Anamaria Deleanu, o fiinta cu care am reusit sa am "flux", aproape instant, a publicat pe blogul sau un articol in care continua discutiile precedente, dar care, continea si un link. L-am urmat. Am citit un articol mai vechi, tot al ei.
A fost ca o palma peste crestet. Am primit o lectie, pe care nu pot sa spun ca nu o stiam, o lectie pe care trebuie sa o reluam la fiecare recapitulare. In vietile noastre, de multe ori, momentele sublime ale existentei ne surad de pe marginea prapastiei. Uneori, ne obliga sa vedem intr-un alt fel zborul.
Merita citit si recitit! Mai ales in momentele de trufie.
Mie mi-a amintit de lucrarile unui tanar polonez, descoperit, binenteles, tot pe net.
Ma gandesc ca sunt sanse mari sa mai auzim despre Grzgorz Kmin.
7 comentarii:
Poate ca in zborul nostru , ar trebui nu doar sa vedem prapastia de dedesubt. Si nici doar inainte.
Asa cum este si normal, este valabil doar pentru cei care sunt capabili sa zboare. Restul, traiesc tihnit, fara rau de inaltimi.
se cuvine sa iti multumesc si o fac cu recunostiinta;
dar,
pt a nu-ti pierde prietenii cititori, TE ROG SA NU MAI AMIN TESTI DE MINE
e simplu si totodata cam ciudat de inteles;
si pt sch de replici avut ieri de tine pe un alt blog, imi permit sa iti sugrez un alt articol de al meu, 'Sisif intre icar si Prometeu'
si O PALER EERA OBSEDAT DE ZBOR, CHIAR DACA A SCRIS 'RUGATI-VA SA NU VA CREASCA ARIPI'
==
o zi frumoasa, voua !
revin cu multumiri inmmiite:
deseara sa miine voi cauta in bibl sa u pe net [ nu prea simt arta pe net...] lucrarile lui Grzgorz Kmin.
Acest blog face parte dintre cadourile pe care am inteles eu sa i le fac fiului meu, la implinirea a trei ani. Binenteles ca mi-ar place sa fie citit de cat mai multi oameni valorosi, care sa-i devina si prieteni, profesori, modele, insa am sa ma feresc ca acesta sa devina un scop in sine. Blogul nostru trebuie sa fie o cronica a "desprinderii spre zbor", un loc in care sa putem sa ne intoarcem impreuna, ca sa ne amintim cum am deschis aripile.
Când aripile dor, fie zborul a fost prea lung, fie prea sus.Este important să nu devină imposibil...
Posibil sau nu, si mai importanta este incercarea.
Trimiteți un comentariu