Destul de trista atmosfera la concertul trupei Compact de la Teatrul National din Targu Mures. Oameni putini, destul de retinuti. Nu am putut sa nu imi amintesc de alte spectacole, din trecut, la care salile gemeau de lumea venita sa asculte "fata din vis" si altele. Nu poti sa nu te intristezi, chiar daca nu nu te-ai dat in vant niciodata dupa Ciuci si Lelut.
Cand vezi asa ceva iti vine sa intrebi, la fel ca Nichita: "unde sunteti, voi, cei care nu mai sunteti?"
In schimb, copilul, la cei trei ani neimpliniti decat peste trei zile, a trait la intensitate maxima. Totusi, a plecat foarte nedumerit de faptul ca pe scena, sprijinita de niste boxe, statea o chitara rosie, nefolosita. Am avut proasta inspiratie sa-i spun ca era stricata. Din acel moment a decretat ca trebuie sa-l sun pe Vigaron (personaj de desen animat) ca "sa vina cu surubelnita". A fost atat de insistent, incat, daca aveam numarul lui, chiar il sunam!
Mi-au trecut prin minte mai multe intamplari din timpul liceului, atunci cand asteptam cu sufletul la gura sa mai vina vreo trupa. Vremurile acestea de decadere, la care sunt si eu partas, acum, erau atat de departe!
4 comentarii:
Concert Compact! Ce-as fi vrut si eu!!!
Am fost noi si putem sa iti povestim. Daca povesteste copilul, a fost sublim. Daca povesteste tatal, a avut iz de mucegai.
Intr-adevar, cred ca pt. cel mic atmosfera a fost de vis... mult indragita lui muzica si multe lumini colorate :)
Pentru tati... inteleg :) Eu am fost aici la un concert Bon Jovi... la cat se straduia el sa faca atmosfera toti japonezii erau cumintei pe scaune :D Norocul meu ca am avut bilet pe ultimul rand si-am putut sa-mi fac de cap :P ... pana la uram s-au mai ridicat vreo cativa de langa mine... dupa ce-au vazut ca ma agit atata :D
...se pare ca in drumul nostru catre batranete, ne transformam in suma dezamagirilor noastre. Ne este mult mai simplu sa o observam la altii, si mult mai greu la noi. In definitiv, cine sant eu ca sa pot sa judec.
Dar oare pe ei ii judecam, sau tot pe mine?
Ce s-a pierdut? De ce nu mai am "betia" adolescentei?
Trimiteți un comentariu