Am adormit cu laptopul în braţe. Am visat. Am visat mult, cu un "player" deschis.
Am fost acasă, la blocul F din Micro 17 şi i-am revăzut pe Cristina, pe Gabi, pe Adi, pe Gigi.... pe toţi!
Apoi am plecat spre liceu, dar am mai trecut încă odată pe acasă, pe strada Saturn. Nu am zăbovit prea mult. Când am ajuns la şcoală, mi-am ascuns chica sub gulerul hainei, semn că i-am prins de frică lui Baluba (profesor de istorie şi dizident). I-am întâlnit pe toţi colegii mei. Erau acolo şi mă aşteptau. Chiar toţi, iar eu mi-am amintit numele fiecăruia în parte: Arhandopol, Butincu, Mândru, Docan, Ungureanu, Caragea, Bernevig, Marica, Plugaru.....
Doamne, cât de tineri şi frumoşi erau!
Mă mai trezeam, din când în când, însă mă minţeam că sunt obosit şi încercam să mă scufund iar în visare.
Apoi a venit ora la care rosturile nu mai pot fi amânate. Abia atunci am realizat cum a fost posibil să-mi revăd colegii din liceu, pe toţi, chiar şi pe cei răspândiţi în toată lumea asta şi chiar şi în altele:
Am avut paşaport pentru visare!
.........
miercuri, ianuarie 5
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
26 de comentarii:
Parca a fost ieri.
Extraordinar linkul din finalul articolului. Extraordinar!
Pun şi eu un accent către linkul pe care l-ai plasat la final, dar nu pot să nu remarc şi amintirile tale, induse de somnul cu laptopul în braţe (mie nu mi întâmplă, când stau lângă "strung" nu mă mai ia somnul). Îmi aduc aminte de fiecare dată cu mare plăcere de vemurile trecute şi mai ales de excursiile la munte pe care le făceam cu prietenii. Le-am dedicat şi un text acelor amintiri, e vorba despre un tip care se duce singur la munte, prinde o noapte cu furtună, fiind cu cortul, şi rememorează momentele în care erau mai mulţi, apoi îi visează, un vis abstract cu care rămâne în minte până pleacă trenul din gară. Încă nu l-am pus pe blog, pentru că este destul de lung, dar o să-i fac loc, în câteva episoade. E bine ca astfel de amintiri să fie la vedere, mereu. Gânduri bune, ştrumfilor!
Se pare că ai făcut parte dintr-un colectiv închegat, astfel îmi explic dorinţa de a scrie despre aceste momente ce se leagă de adolescenţă, de anii de liceu.
Se spune că dirigintele clasei are un rol important, că acesta este liantul dintre "copiii săi". Am această convingere.
Zile pline de frumos alături de minunile din viaţa ta!
Eu am mărit poza cu clasa din ultimul an de liceu.O păstrez exact în locul de unde o pot vedea tot timpul.
Așa am , totdeauna, în minte , cei mai frumoși ani!
Când nu cunoșteam grijile, egoismul..
O zi frumoasă vă doresc!
Toate fotografiile de acest gen au ceva trist in ele.
tu unde esti in fotografia aia? ca mi-au iesit ochii din orbite incercand sa te reperez!
Intoarcerea printre amintiri, dau forta inimii si inflacareaza sufletul.
Dragul meu, fac o reverenta pentru link-ul de final. Te pricepi de minune sa visezi, bine-ai venit printre noi! Sau bine te-am regasit! :) Ma bucur mult ca am ajuns sa citesc post-ul asta, mi-a placut foarte, foarte mult :)
Robert Plant este ca balsamul la rana, mai ales ca fotografia asta nu poate sa nu deschida rani vechi.
Te rog să-mi confirmi că ai făcut istoria cu Baluba-Cojocaru, încă visez... Trezește-mă!
cati:
Dar chiar ieri a si foat totul!
Kadetul:
Cu Robert Plant mergi tot timpul la sigur, nu risti nimic.
Cristian Lisandru:
Nu exista nici cea mai mica posibilitate "sa nu te atingem".
Putina muzica buna nu strica niciodata!
geaninalisandru:
Ca fiecare om care a ajuns sa aiba astfel de amintiri, si eu am sa spun ca am avut sansa sa traiesc anii cei mai frumosi intre oameni si mai frumosi...
INCERTITUDINI:
Eu o pastrez in suflet, acolo unde o simt cum creste cu fiecare an care trece.
DNA System:
Depinde cum o privesti, insa, este foarte adevarat, toate fotografiile de acest fel sunt un amestec de bucurie si tristete.
georgiana75:
Primul din dreapta, jos (este numai o intamplare faptul ca rimeaza cu "cel mai frumos").
elena marin-alexe:
... dar sunt si prilejul unor amintiri care nasc nostalgii.
Teo Negura:
Asa cum ii raspundeam si lui Cristian, Plant este mai tare decat glontul "dum-dum".
Vasile Tudoran:
Ca orice veteran, uneori este placut sa te falesti cu aceste rani.
Paul:
Baluba este o felie importanta din amintirea pe care o port LMK-ului. Mai sunt cateva nume care si-au castigat acest loc: Stiubeanu, Buruiana, Tiron, Caragea, Totolici.... si Titel.
Oare ce mai face Titel????
cei mai frumoşi ani, într-adevăr
doctorul:
... parca au fost ieri!
Frumos, frumos... :)
Mana:
Sunt sigur ca (mai ales in aceste zile) intelegi mult mai bine cu cata strangere de inima am postat aceasta poveste. Mi-am dat seama cat de multi sunt cei care... nu mai sunt!
Trimiteți un comentariu