Bucuria nebunilor

Şirul nenorocirilor este pe cale să înceapă a se depăna. Nu mai este nimic altceva decât o chestiune de timp, chiar dacă toate portavocile zbiară isterice îndemnând la calm. Tihna aparentă de care ne mai bucurăm, cu toate frământările noastre diurne, nu este decât o linişte înaintea unor furtuni cum nici cu gândul nu gândim.
America este falită, după ce aproape toată viaţa/istoria modernă şi-a trăit-o într-o butaforie pe care în final chiar şi ea a ajuns să o confunde cu realitatea. Aşa a ajuns să uite că a tipărit singură bancnota fără valoare, că tot ea a inventat atâtea produse financiare că nici nu le mai poate inventaria. De la o vreme a tot exportat democraţia, dar numai în locuri din care să nu fie nevoită să se întoarcă aşa, cu mâna goală, că doar nu era s-o dea şi la fraieri ca pe o femeie uşoară după ce îţi faci treaba cu ea. Mă uit pe programele de ştiri cum toată lumea să străduieşte să vorbească despre ceea ce se întâmplă în aceste zile în America şi nu îmi vine să cred cum nimeni nu are curajul să pună un diagnostic bolnavului, deşi toată lumea recunoaşte simptomatologia, deşi cu toţii îi înţeleg situaţia.
În acest timp, în cea mai mare taină, pacientul îşi caută singur leacul. Prelungirea visului American a devenit mai necesară decât realitatea însăşi. În data de 2 august se aşteaptă surogatul, aşa ca şi cum aceea ar fi soluţia adevăratelor probleme, aşa ca atunci când rudele unui muribund administrează rudei în agonie morfină, fără să îşi reprime gândul la o minune care ar putea să o salveze.
Ne aşteaptă mari nenorociri, pentru că minţile deprinse cu exerciţiul butaforiei transmis din generaţie în generaţie nu o să mai caute niciodată soluţii de substanţă, nu, ci doar spoieli de conjunctură, oricât rău ar putea să facă acestea celor din jur. Supravieţuirea cu orice preţ este un argument de la care nu se face rabat decât în filmele americane, cu personaje mânate de conştiinţe ireale.
Îmi amintesc un pumn de bancnote pe care le păstra bunicul meu, încă de la "Marea Stabilizare”. Ni-i dădea ca să ne jucam cu ei. Erau simple jucării si atât! Mă întreb foarte serios: oare ce o să fie dolarul peste zece ani, dat fiind că în ciuda anilor de mărire şi recunoaştere de care a avut parte, totuşi este moneda care şi-a trăit întreaga existenţă jucând la cacialma, iar lumea a cam aflat asta.
Îmi amintesc un pumn de bancnote pe care le păstra bunicul meu, încă de la "Marea Stabilizare”. Ni-i dădea ca să ne jucam cu ei. Erau simple jucării si atât! Mă întreb foarte serios: oare ce o să fie dolarul peste zece ani, dat fiind că în ciuda anilor de mărire şi recunoaştere de care a avut parte, totuşi este moneda care şi-a trăit întreaga existenţă jucând la cacialma, iar lumea a cam aflat asta.
Sincer, mie îmi este cam teamă de această bucurie a nebunilor care stă să vină....