luni, iulie 25

Uneori mă gândesc

Acum un an, în miez de caniculă chinuitoare, am fost la cabana Fâncel, pe Valea Gurghiului. Locul este binecuvântat de Dumnezeu, aproape o anticameră a Edenului.
Permanent ne străduim să ne umplem viaţa cu tot felul de avuţii, să ne mobilăm până chiar şi minţile cu ultimele noutăţi tehnice, uitând că toate acestea sunt deşertăciune.

Uneori îmi amintesc despre un cunoscut căruia i-am fost alături atunci când s-a despărţit de cele lumeşti. Până a se săvârşi din viaţă, m-a ţinut de mână şi mi-a povestit despre râul care trecea prin spatele casei părinţilor săi, nimic despre el, nimic despre cele pe care le agonisise.

Noi avem Edenul în preajmă, la o aruncătură de băţ, dar chiar şi aşa nu ştim să ne bucurăm deplin.
Tot mai des mă gândesc la apa limpede a Gurghiului, la susurul tihnit cu care ştie să taie pădurea...

2 comentarii:

angi spunea...

E bine cand fiecare aveu un loc in care simtim ca suntem in Rai.Am observat ca omul,dupa ce trece de o varsta,se gandeste tot mai mult la locurile natale.se intampla tot mai des sa intalnesc asemenea oameni:).
Imbatranim?!

emmyema spunea...

Buna!
Mi-ai lasat un mesaj, cred ca mai demult pe blogul "Lies" referitor la un mesaj privat. Eu abia acum am vazut, nu prea frecventez blogul acela.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner