vineri, octombrie 14

Am păcătuit

Am ratat o amintire fabuloasă. Pur și simplu am fost la un pas de a ne număra între cei douăzeci și doi de copii care urmează să pătrundă în teren alături de jucători pentru intonarea imnurilor la meciul de Champions League dintre Oțelul Galați și Manchester United.

În cursul dimineții am primit un telefon care mă anunța că fiul meu este câștigătorul tragerii la sorți pentru alegerea prichindeilor care să fie vedete timp de câteva minute. Am simțit un nod în gât și am rugat-o pe domnișoară să revină cu telefonul după un sfert de oră. Pur și simplu îmi dăduseră lacrimile și nu îmi mai ajungea aerul la gândul că tocmai copilului meu i se arată șansa de a avea o astfel de amintire, să simtă emoția tunelului în așteptarea semnalului de intrare în teren, fiorul pe care ți-l dă stadionul atunci când își aclamă idolii. Nu îmi venea să cred că este posibil, mai ales că asta s-ar fi întâmplat tocmai atunci când echipa orașului nostru întâlnea una dintre cele mai celebre echipe din lume.

În urmă cu câteva minute, după ce am trimis documentele de identitate, am fost anunțați despre invalidarea noastră în calitate de câștigători: vârstă trebuia să fie cuprinsă între șapte și nouă ani, exact. Așa că am fost descalificați.

Marți, în fața televizorului, o să-i privim pe cei douăzeci și doi, încercând să ne dăm seamă unde puteam să fim și noi, dar mai ales cântând pentru echipa care nu prea are șanse să învingă, dar este a noastră și trebuie să știe că ea este cea careia îi spunem din tot sufletul "you'll never walk alone".
.

8 comentarii:

Meneopol spunea...

Mergem mai departe!

Virtualkid spunea...

@Maneopol:
Normal, insa trebuie sa povestim despre acest "necaz".

Anonim spunea...

de când e vârsta un păcat? :) eu cred că o să mai aibă ocazia... baftă!

Virtualkid spunea...

@puideblog:
Era o regula de desfasurare a acestui concurs, dar am sperat mai mult decat ar fi trebuit si am riscat.
Ma indoiesc de faptul ca o sa se mai intalneasca cu o astfel de intamplare.

Traian spunea...

Adica...ai trisat? Sorry!

Virtualkid spunea...

@Traian:
Adica am incercat, mai ales ca nu credeam ca o sa ne loveasca asa un noroc... sau poate ghinion.

Traian spunea...

Noroc...ghinion...
Rasu'...plansu...
Cam pe acolo; pacat.

Virtualkid spunea...

@Traian:
Imi doresc sa creasca si galatean, iar aceasta ocazie putea sa fie amintirea fabuloasa care sa-l determine sa joace fotbal din pasiune in primul rand, sa nu-l motiveze jeep-urile si gagicile din jurul stadioanelor...

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner