David și Goliat

Nu pot să fiu absurd și să-i condamn pe organizatorii selecției copiilor vedete de la meciul din această seară de pe Național Arena, dar nu pot să nu mă consum pentru că o astfel de experiență, mai ales dacă o trăiești la o vârstă foarte mică, poate să fie răscrucea drumurilor viitoare ale copilului, să fie imboldul de a alege o cale anume și apoi motivația urmăririi cu tenacitate a unei cariere la nivel înalt.

Mulți îmi reproșează că încerc cu prea mare tenacitate să-mi aduc fiul în jurul unor oameni care au reușit să facă performanță în viață, să îi vadă și să-i atingă, să știe că sunt oameni obișnuiți până la un punct, că diferențele sunt făcute de doar de talent și de muncă.

Bineînțeles că am simțit o frustrare imensă atunci când am fost descalificați, când s-au năruit speranțele noastre. Mi-am amintit o întâmplare a copilăriei mele, atunci când am participat la o competiție sportivă în Sala Sporturilor din Galați, în fața unor tribune arhipline. Nici acum nu pot să spun că am uitat fiorul pe care mi l-a dat vacarmul suporterilor, pulsul mărit la intonarea imnului, gândurile care aproape că erau anchilozate și în locul cărora instinctele dictau cele mai bune și mai eficiente mișcări.

Nu o să fim în această seară pe gazonul pe care echipa noastră, Oțelul Galați, o să pornească un nou episod al luptei dintre David și Goliat, dar chiar cu riscul de a fi caraghioși, noi o să sperăm să-i învingă pe cei de la Manchester United.
Nimic nu este imposibil. Nimic! Așa cum nu era imposibil să fim și noi atât de aproape de echipa noastră, să le insuflăm chiar din teren dorința de a săvârși minunea.



Hai Oțelul Galați! Puteți să învingeți și fără noi, chiar dacă asta ar fi o minune! Voi sunteți idolii nostri vii, chiar și atunci când nu învingeți.