Călătorim mereu, fără să ştim, mereu pe aceleaşi drumuri. Călătorim fără să avem vreme să oprim în memorie chipuri, locuri, nimic. Călătorim cu viteză din ce în ce mai mare, atât de mare încât pare că străbatem tunele tot mai înguste, atât de înguste încât julesc umerii. Călătorim între insule, mereu aceleaşi, mereu noi doar pentru că nu ni le mai amintim.
Astăzi, i-am spus unei insule că ploaia care îi udă uneori nisipul mi-a obturat tunelul deja prea îngust.
O insulă frumoasă mai puțin!
........
