Mi se întâmplă foarte des să accesez cele două camere web montate de către Jurnalul Național în Galați. De cele mai multe ori acest exercițiu mă deprimă, mai mult sau mai puțin. Și totuși, simt nevoia să văd vatra pe care am părăsit-o, am lăsat-o cu trufie în spate. Ea, părăsită dar răbdătoare, arată asemenea unei curtezane foarte versată doar glezna, foarte rar genunchiul și știe sigur că picătura chinezească are toate șansele să răzbească prin tot granitul distanței.De la sute de kilometri distanță, stau și privesc Dunărea. Am mai făcut-o de atâtea ori, mai ales în clipele în care întrebările mele păreau că nu mai au vreo șansă să își găsească răspunsurile. Acum, mai resemnat, privesc emblema orașului copilăriei mele, tot mai conștient de faptul că în fiecare zi mai coboară încă o perdea între cele două lumi.
Aproape înfrânt, gândul zboară tot la singurul balsam care îmi mai ostoieste apăsarea.
