Îl urmăream cu mare plăcere, chiar dacă aproape de fiecare dacă rămâneam cu un gust amar, acela al resemnării în faţa şuvoiului, a torentului pornit pe versantul abrupt, cel care nu mai lasă nimic să-i tăie calea. Acesta este omul care m-a făcut să-mi doresc să ajung măcar o singură dată în satul Lisa, din Făgăraş. Astăzi este ziua de naştere a unui om care a plecat dintre noi, cel care a purtat numele de Octavian Paler.
Pentru mine, el este cel care a reuşit să mă convingă de faptul că "ultimul meu refugiu este dispreţul”, probabil tocmai datorită faptului că ”exista doar incapacitatea noastră de a umple golul în care traim”.
Îmi lipsesc tot mai multe "voci care vorbesc în desert”. Aceasta este numai una dintre ele.
sâmbătă, iulie 2
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Octavian Paler - Definiţia Lacrimei
Lacatele de piatra
Se deschid cu râuri
Lacatele de apa
Se deschid cu stele
Lacatele din noi
Se deschid cu o lacrima.
Gânduri bune pentru voi!
uite ca detaliul asta nu il stiam, spre rusinea mea. nu am avut habar ce e pe 2 iulie, desi Paler e printre scriitorii mei preferati.
@Cristian Lisandru:
Mai trebui numai sa "avem timp" ca sa o intelegem.
@danut-iulian:
Este doar o data in calendar, prilej de a-i pomeni numele.
Trimiteți un comentariu