Am pornit către Marea Neagră aproape de ora prânzului, numai după ce am trecut încă o data pe la maşinuţe.
Ajunşi la bac, am căutat să-l găsim pe căpitanul Bosneagă, însă am aflat că este detaşat la Călăraşi. La trecerea Dunării o să revenim peste câteva zile cu o altă poveste.
Odată trecuţi pe celălalt mal ne-am aşternut la drum prin pustietatea tulceană, drumul tăind ceea ce a mai rămas din bălţile de altădată.
Puţin înainte de satul Garvăn, la fel de sărac precum este întreg ţinutul, într-o lizieră de salcâm din dreptul cetăţii Dinogetia am oprit să cumpărăm pepeni de la un bătrân asprit până în măduva oaselor de viaţa pe care şi-a purtat-o cu demnitate în acest ţinut atât de puţin primitor. În cele câteva minute cât a durat târgul a apucat să-mi spună că odată a fost pescar, pe vremea când balta era baltă. Acum nu mai are unde să îşi scoată barca. O mai păstrează, însă nu este sigur că ar mai pluti. A stat prea mulţi ani răstignită în bătaia soarelui, în timp ce nea Dumitru Cimpoaca îşi semăna, prăşea, culegea, vindea pepenii.
Vremurile s-au schimbat! I-a făcut bine să-l mai întrebe cineva despre tinereţe şi despre baltă. Ambele nu mai trăiesc decât într-un colţ al minţii sale, aşteptând ziua în care să coboare împreună în pământul sterp, dureros de sec.
Pescarul de altădată, nea Dumitru Cimpoacă din Garvăn ne-a vândut nişte pepeni foarte buni, dar am simţit că i-ar fi plăcut şi mai mult dacă ar fi putut să ne vândă un peşte, măcar, dacă nu am fi întârziat atâţia ani până să trecem prin liziera de salcâm...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu