De ce nu îmi găsesc pe cineva

Pe vremea în care librăriile mai aveau muşterii, utilitatea lor nefiind pusă la îndoială, îmi plăcea să caut pe coperţile cărţilor nume complet noi, să am senzaţia că le acord autorilor o şansă de a se face cunoscuţi, că le răsplătesc efortul lor depus în drumul către celebritate. Aşa l-am cunoscut eu pe Cărtărescu, cel care m-a incitat, uimit, extaziat, plictisit, şi în final... dezamagit.

Zilele trecute am primit un mail de la o prietenă virtuală, un om care a ştiut să-mi întindă o mână atunci când am avut nevoie fără să îmi ceară nimic în schimb, fără să îmi sugereze măcar că ar putea aştepta asta. Îmi scrie că a scos o carte, simplu, fără niciun “artizanat verbal”.

Am spus asta de mai multe ori, de când mă ştiu am fost impresionat de momentul în care un om reuşeşte să îşi pună gândurile între două coperţi şi lansează această adevărată corabie a fantasmelor în largul largului, acolo unde doar hazardul este stăpân. Recunosc, titlul m-a incitat, iar explicaţia m-a năucit.

Mă înclin în faţa acestei reuşite a Alinei Grozea, căpitanul de cursă lungă al mai multor proiecte dintre talazurile blogosferei, cu speranţa de a ne cunoaşte, într-o bună zi.