vineri, august 5

Computer tomograf

Am avut programare. Ne-am început ziua după rutina de la care nu ne abatem nici în ruptul capului: mic dejun, pian. Abia după aceasta a început goanna, dar am ajuns cu o întârziere de numai treizeci de secunde.

Mi-am dorit să meargă cu mine, să asiste la investigaţia aceasta, să îi rămână ceva în memorie. Atunci când am intrat în camera computerului tomograf şi m-am aşezat pemasa mobile a acestuia am privit în urmă. Mi-am văzut copilul urmărindu-mă cu îngrijorare. Nu ştiu cât şi ce înţelegea, însă ceea ce m-a şocat de-a dreptul a fost faptul ca o necunoscută îl ţinea în braţe, pe un scaun care să îi permită să vadă prin fereastră ceea ce mi se întâmplă. O necunoscută!

Cineva m-a sfătuit să închid ochii, iar eu m-am conformat. Tot timpul investigaţiei mi-am văzut copilul în braţele unei necunoscute şi m-am gândit cât de mult poate să aducă o singură clipă... si cum se pot darâma lumile care par inexpugnabile, intr-o secundă, atât.

Oare ce s-ar fi intamplat daca nu as fi inchis ochii?
.

6 comentarii:

Za Shogor spunea...

Bai Sorine, esti copil? :(

Virtualkid spunea...

Da!

g.cojocaru spunea...

sper ca a fost numai o investigatie de rutina si ca totul est bine! ?

C.L.M. spunea...

:)

cublandete spunea...

O teama paranoica frustranta si mare cand mi-au prins urechile,sa nu cumva sa misc,puteam sa fac orice,mai putin sa stau cuminte,iara in urechile mele era un urlet de disperare.
suntem nebuni?

cublandete spunea...

O teama paranoica frustranta si mare cand mi-au prins urechile,sa nu cumva sa misc,puteam sa fac orice,mai putin sa stau cuminte,iara in urechile mele era un urlet de disperare.
suntem nebuni?

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner