
Am lăsat playerul site-ului oficial al Christinei Perri să își depene poveștile cântate așa cum mai fac uneori și cu SilverRider, înainte de culcare. Înainte ca moșul Ene să vină pe la gene mi-am amintit de o altă poveste a unei voci de-a dreptul fabuloasă. Extrem de tristă prin deznodământ.
Uneori muzica e doar o formă de abandon personal, un abandon în sublimul clapelor de pian abia atinse, fie și numai cu gândul.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu