De câte ori nu ai pus această întrebare, bineînțeles, mereu în glumă.
Și cât de dură poate să fie constatarea că ai ajuns în chiar această situație, că nu mai ești indispensabil nici măcar în cercul tău de prieteni, în miniuniversul tău meschin. Cum ai putea să treci peste realitatea cruntă a unui spate întors de către un om pe care te bizuiai, îl simțeai parte din structura ta de rezistentă?
Ce să faci atunci? Să implori pentru ajutor sau să mergi mai departe, singur și fără prea mari șanse? Să te oprești și să încerci să îți găsești locul într-o altă poveste, una bazată pe compromisuri și mai mari?
Cu puțin timp în urmă am apelat la un prieten pentru o chestiune măruntă. Mi se părea un mărunțiș, o bagatelă. Nu a fost așa, iar ceea ce a urmat s-a transformat într-o grea povară, mai ales pentru mine. Omul, fără să dea un răspuns negativ, s-a văzut nevoit să își schimbe traseele zilnice doar că să nu mai dea ochii cu samavolnicul cerșetor, adică eu.
Poate că o să citească vreodată aici: îmi cer scuze că nu am știut să-ți cer altfel mărunțișul ridicol pentru care am apelat, deși era o zi atât de frumoasă!
8 comentarii:
superb filmuleţul!
@puideblog:
Mi l-a trimis Adrian Ilie, fostul chitarist si compozitor de la Iris. Meritul descoperirii este al lui.
Interesant. Şi eu mă simt astfel de multe ori. Dar cred că e un sentiment normal, suntem oameni, iar regretele sunt parte din noi.
@Pătrăţel :D :
Nu! Nu cred ca este normal ceea ce vad acum! Eu am prins si altfel de vremuri, in care oamenii erau incomparabil mai... normali.
Un sentiment de regret nu e normal?!
@Pătrăţel :D :
A, da! Trebuie sa recunosc faptul ca am dat o alta interpretare comentariului anterior.
Ai dreptate, despre un regret vorbesc si eu, cel mai probabil cu un aer patetic.
Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asta. M-a emotionat filmuletul. Totul merge spre bine, eu asta cred :)
@MoodOptimizer :
Nu este ceva trecator. Se intampla din ce in ce mai des, asa ca este destul de greu de crezut ca o sa mai fie si altfel.
Trimiteți un comentariu