De pe drum

Bezmeticie este cuvintul care ar putea sa defineasca ceea ce simt acum, reintors (pentru a cata oara fara rost?) in orasul de care ma leaga multe dintre amintirile mele cele mai de pret. Peste putin timp se implinesc cinci ani de cand m-am vazut fortat sa recurg la bunavointa justitiei romane pentru a-mi dobandi drepturile asupra bunurilor pe care tatal meu a reusit sa le stranga in trecerea sa prin lume. Nu s-a putut altfel, desi am incercat.


Aproape zilnic, suntem bombardati cu informatii legate de volumul de lucrari pe care le are in sarcina fiecare dintre cei care lucreaza in magistratura. Atat de tanguitoare le sunt vorbele incat te cuprinde chiar jena atunci cand mai vii si tu, un neica nimeni, solicitand intr-un mod aproape scabros sa ai acces la ceea ce ti se cuvine de pe urma tatalui tau! Mai ales atunci cand este vorba despre o casa aflata in zona centrala a orasului, chiar in buricul comercial... unde ar putea functiona cu succes un cabinet al cine stie ce carei rude tembele a unui magistrat.


Traiesc in aceste zile un nou episod al telenovelei mele din procesul de succesiune a tatalui meu, in cere am ajuns sa ma judec pana si pentru dreptul de a-i face un monument funerar. In timpul acesta, o gasca organizata in stil mafiot, compusa din tot felul de sacali imobiliari te pandesc asemeni unei rapitoare insetata de sange. Linistiti si foarte exacti, folosind metode pe care l-au verificat deja, toti membrii acestor haite isi fac parte lor de marsavie, astfel ca victima nici sa nu mai incerce sa isi apere propriul drept la decenta, chiar la viata. Constituiti organizatii necrofage de-a dreptul, ei pun ochii pe victime si le executa fara sa clipeasca, in propriul folos, fara sentimentalisme si procese de constiinta ridicole. Foamea lor nemasurata, rupta de orice urma de moralitate, le da idei tot mai multe, dar mai ales tupeul de a specula fara rusine orice le-ar putea aduce un avantaj.
Altfel spus, am ajuns sa ma rog, sa accept umilinte demne de Kafka, din partea unor oameni care s-au scolit, perfectionat, si-au oblojit ranile intemplatoare si si-au nascut puii vii, muncesc in conditii umane, avand ca singur scop sa imi faca uneori dreptate, rezonabil, civilizat, in instanta. Nu numai ca nu am parte de o judecata dreapta, dar mai mult decat atat, tocmai pentru ca am indraznit sa nu renunt la drepturile mele si sa-i infrunt, ei se inversuneaza in a ma umili si mai mult. Ma calca in picioare, cu zambetul pe buze, satisfacuti de trosnetul oaselor pe care le zdrobesc. Cum mi-as permite eu sa-i contrazic. Legea sunt ei, iar eu pot sa crap.
Chiar acum, fac anticamera la primprocuror, cel care ar fi trebuit sa vegheze la respectarea legilor, sa cerceteze infractuinile pe care le-am reclamat si probat. Astept sa ma primeasca si, probabil, sa imi rada si el in nas, constient fiind ca trebuie sa fiu nebun pentru a continua aceasta lupta. In definitiv, chiar el este cel care a respuns petitiei mele nerespectand termenul legal, apoi, pentru ca eu as fi putut fi foarte tenace, a mai tinut noua zile la sertar documentul prin cere imi respingea cererea. Erau exact cele noua zile care ma privau de dreptul de a-i mai ataca decizia (ilegala) de a nu incepe urmarirea penala a faptuitorilor care mi-au facut viata un cosmar. Si el, duce acasa o paine platita si din banii mei, insa nu-i pasa de asta. Nu! Prefera sa intre in jocul acestor incrngaturi profund ticaloase, sa le faca jocul, indiferent daca asta se petrece din prostie, inconstienta, ticalosie, incompetenta. Pentru ei, eu nu sint important nici macar atunci cand am dreptate, cand le fac pana si munca lor pentru un probatoriu cat mai bun. Folosind portite ale legii, lasate special pentru ca ei sa isi poata permite sa fie ticalosi, imi rad in fata sima trateaza ca pe un vierme...

In aceste conditii, oare de ce sa ma mai mir pentru ca alti oameni aleg sa isi faca singuri dreptate. Sigur ca unii dintre ei sunt cazuri patologice, insa, de multe ori judecam doar efectele, ignorand complet cauza. Pana acum am reusit sa adun peste cincizeci de infatisari, mare parte programate si desfasurate in bataie de joc, de catre niste judecatori repetenti de-a dreptul la jurisprudenta europeana. Oare as avea dreptul ca la un moment dat sa imi pierd mintile? Ar sta cineva sa priveasca in urma si sa vada cata frustrare am adunat doar pentru ca sint tinut pe drumuri de catre niste ticalosi, lasandu-mi copilul si cheltuid banii pe care i-as fi putut folosi pentru educatia lui? Nu!