De pe drum

Bezmeticie este cuvintul care ar putea sa defineasca ceea ce simt acum, reintors (pentru a cata oara fara rost?) in orasul de care ma leaga multe dintre amintirile mele cele mai de pret. Peste putin timp se implinesc cinci ani de cand m-am vazut fortat sa recurg la bunavointa justitiei romane pentru a-mi dobandi drepturile asupra bunurilor pe care tatal meu a reusit sa le stranga in trecerea sa prin lume. Nu s-a putut altfel, desi am incercat.


Aproape zilnic, suntem bombardati cu informatii legate de volumul de lucrari pe care le are in sarcina fiecare dintre cei care lucreaza in magistratura. Atat de tanguitoare le sunt vorbele incat te cuprinde chiar jena atunci cand mai vii si tu, un neica nimeni, solicitand intr-un mod aproape scabros sa ai acces la ceea ce ti se cuvine de pe urma tatalui tau! Mai ales atunci cand este vorba despre o casa aflata in zona centrala a orasului, chiar in buricul comercial... unde ar putea functiona cu succes un cabinet al cine stie ce carei rude tembele a unui magistrat.


Traiesc in aceste zile un nou episod al telenovelei mele din procesul de succesiune a tatalui meu, in cere am ajuns sa ma judec pana si pentru dreptul de a-i face un monument funerar. In timpul acesta, o gasca organizata in stil mafiot, compusa din tot felul de sacali imobiliari te pandesc asemeni unei rapitoare insetata de sange. Linistiti si foarte exacti, folosind metode pe care l-au verificat deja, toti membrii acestor haite isi fac parte lor de marsavie, astfel ca victima nici sa nu mai incerce sa isi apere propriul drept la decenta, chiar la viata. Constituiti organizatii necrofage de-a dreptul, ei pun ochii pe victime si le executa fara sa clipeasca, in propriul folos, fara sentimentalisme si procese de constiinta ridicole. Foamea lor nemasurata, rupta de orice urma de moralitate, le da idei tot mai multe, dar mai ales tupeul de a specula fara rusine orice le-ar putea aduce un avantaj.
Altfel spus, am ajuns sa ma rog, sa accept umilinte demne de Kafka, din partea unor oameni care s-au scolit, perfectionat, si-au oblojit ranile intemplatoare si si-au nascut puii vii, muncesc in conditii umane, avand ca singur scop sa imi faca uneori dreptate, rezonabil, civilizat, in instanta. Nu numai ca nu am parte de o judecata dreapta, dar mai mult decat atat, tocmai pentru ca am indraznit sa nu renunt la drepturile mele si sa-i infrunt, ei se inversuneaza in a ma umili si mai mult. Ma calca in picioare, cu zambetul pe buze, satisfacuti de trosnetul oaselor pe care le zdrobesc. Cum mi-as permite eu sa-i contrazic. Legea sunt ei, iar eu pot sa crap.
Chiar acum, fac anticamera la primprocuror, cel care ar fi trebuit sa vegheze la respectarea legilor, sa cerceteze infractuinile pe care le-am reclamat si probat. Astept sa ma primeasca si, probabil, sa imi rada si el in nas, constient fiind ca trebuie sa fiu nebun pentru a continua aceasta lupta. In definitiv, chiar el este cel care a respuns petitiei mele nerespectand termenul legal, apoi, pentru ca eu as fi putut fi foarte tenace, a mai tinut noua zile la sertar documentul prin cere imi respingea cererea. Erau exact cele noua zile care ma privau de dreptul de a-i mai ataca decizia (ilegala) de a nu incepe urmarirea penala a faptuitorilor care mi-au facut viata un cosmar. Si el, duce acasa o paine platita si din banii mei, insa nu-i pasa de asta. Nu! Prefera sa intre in jocul acestor incrngaturi profund ticaloase, sa le faca jocul, indiferent daca asta se petrece din prostie, inconstienta, ticalosie, incompetenta. Pentru ei, eu nu sint important nici macar atunci cand am dreptate, cand le fac pana si munca lor pentru un probatoriu cat mai bun. Folosind portite ale legii, lasate special pentru ca ei sa isi poata permite sa fie ticalosi, imi rad in fata sima trateaza ca pe un vierme...

In aceste conditii, oare de ce sa ma mai mir pentru ca alti oameni aleg sa isi faca singuri dreptate. Sigur ca unii dintre ei sunt cazuri patologice, insa, de multe ori judecam doar efectele, ignorand complet cauza. Pana acum am reusit sa adun peste cincizeci de infatisari, mare parte programate si desfasurate in bataie de joc, de catre niste judecatori repetenti de-a dreptul la jurisprudenta europeana. Oare as avea dreptul ca la un moment dat sa imi pierd mintile? Ar sta cineva sa priveasca in urma si sa vada cata frustrare am adunat doar pentru ca sint tinut pe drumuri de catre niste ticalosi, lasandu-mi copilul si cheltuid banii pe care i-as fi putut folosi pentru educatia lui? Nu!

Ziua internatională de luptă împotriva corupției

Citesc fel de fel de știri despre semnificația acestei zile internatională împotriva corupției. Văd la televizor fel de fel de experți care știu exact ce ar trebui făcut pentru ca să dispară pentru totdeauna. Doar că aceștia de acum, vin după alte cohorte de experți care odată ajunși în capul trebii nu s-au îngrijit decât să își infiltreze și să hrănească propria caracatiță, numai după ce și legea au croit-o după nevoile lor.

Eu personal am o frustrare legată de imposibilitatea de a finaliza o banală succesiune după tatăl meu, doar pentru că am ajuns să mă lupt cu o structură de tip mafiot, aflată în chiar instituția care ar trebui să-mi facă dreptate. Nu le este teamă de nimic, mai ales că sunt exonerați de răspunderea materială a faptelor lor.

Și atunci, cum să nu mă apuce greata numai când aud de experții aticorupție?

Cancerul din justiție

Ești bun doar că să-i dai bani, cât mai mulți, cât mai des. Nu îți va zâmbi nici măcar până țechinii vor fi în mâna ei ci îți va vorbi de sus, intangibilă în măreția destinului justițiar pe care îl are de îndeplinit. Nu poți să te aștepți nici măcar să te privească în ochi atunci când calcă în picioare întreaga ta viață, când distrug și ultima urmă de vlagă din trupul tău prin simplă tocare măruntă. Au tot timpul din lume, au toate condițiile de confort necesare pentru a te umili în mod repetat, în disprețul oricăror legi, în batjocora chiar și a ultimei umbre de bunsimț.
De cinci ani așteptăm ca justiția să dispună modul în care să se facă seccesiunea drepturilor tatălui și bunicului nostru, timp în care am adunat peste patruzeci de termene. Aseară, târziu în noapte, am accesat portalul Ministerului Justiției și am simțit cum mi-a crescut tensiunea. Aproape că am simțit cum îmi explodează capul. Am rememorat toate înfățișările pe care le-am avut și solicitările (motivate) pe care le-am avut. Nici măcar o singură dată, completele care s-au succedat nu au dat curs nici măcar uneia dintre ele. Nimic din ceea ce am adus în discuție nu a fost demn de a fi băgat în seamă, de cele mai multe ori la limita sau chiar în disprețul legii. Așa am ajuns în situația de a constata că prioritățile familiei mele sunt dictate de o mână de magistrați insensibili la dramele pe care le provoacă, la destinele pe care le trag pe o linie de triaj. Viața mea merge spre ruină doar pentru că ei tergiversează pronunțarea unei soluții utilizând cele mai josnice tertipuri cu scopul de a mă face să renunț în a-mi mai apăra drepturile. Acești oameni s-au școlit pe banii mei, își cresc copiii pe banii mei, își aroga nenumărate drepturi materiale și pe muncă mea, îmi batjocoresc până și liniștea din casă prin indolența cu care se înverșunează în a-mi nega drepturile.

Știu că sună dur, dar aseară mi-am pus problema de a-mi da foc pe scările tribunalului în care influența unui avocat a ajuns să anuleze orice urmă de legalitate și de bunsimț. În loc să-mi fac socoteli legate de darurile sărbătorilor de iarnă eu sunt obligat de o justiție ticăloasă să mă pregătesc de alte cheltuieli pentru a atacă sentințe profund ilegale.

Cu fiecare întâmplare din acest desfășurător îmi dau seama tot mai clar că am ajuns să mă lupt cu una dintre mafiile imobiliare pentru care legea este doar o anexa dispensabilă a sa, iar magistrații sunt numai uneltele, dacă nu chiar beneficiarii. Mi-aș da foc dacă nu aș realiza că până și acest gest nu ar face altceva decât să le ușureze demersul. Ei au pus ochii pe o casă și o doresc, pe degeaba. Îmi este silă de țara în care judecătorii nu au nici cea mai mică răspundere. Le doresc ca într-o bună zi să fie călcați pe trecerea de pietoni de un pușcaș marin deghizat în diplomat, numai ca să simtă și ei ceea ce simț eu acum, neputință brută. Sunteți ticoloși, sunteți cancer curat. Asemeni celei mai perverse tumori, va întoarceți împotrivă trupului din care ați crescut, trupul care a știut să vă dea vouă tot ceea ce a avut mai bun doar ca să va păstrați curățenia obrazului, sau poate a tălpii....


Nedreptățile pe care mi le faceți mie lovesc cu mult mai năpraznic într-unul de la care o să așteptați să vă primiți pensiile, peste ani. Am să fac tot posibilul să va trateze ca pe niște infecți, să nu uite că i-ați influențat nefast viitorul atunci când ați ales să-i blocați cu anii accesul la ceea ce era dreptul său legitim ca urmaș al omului care s-a stins având fotografiile sale sub perna de spital. Nu sunteți decât un buboi, o gangrena dezgustătoare.

Puteți să o priviți în ochi pe această bătrână care plânge de fiecare dată când vede mormântul fiului ei. Să știți că blocați inclusiv construirea unui monument funerar decent, iar bunică noastră suferă tot de o formă de cancer în fază terminală, la fel ca și voi.

Da, bătrâna plânge de ciudă privind mormântul mizer al copilului pierdut.