If You Want Blood

Mă controlez tot mai greu. Mă simt încolțit din toate părțile, incapabil să mă mai mai apăr eficient, detașat. Sînt atât de multe întâmplările care mă apasă încât sînt din ce în ce mai tentat să mă abandonez unei apocalipse foarte personală, să mă resemnez.

Nu mai cred în peștișorul de aur, oricât de bine ar putea să-mi facă, fie și numai speranța că l-aș putea întâlni. Nu mai cred, și atunci nu îmi mai rămâne decât concretul pipăibil al mârșăviei, a mea, a ta, a lui, a noastră.

Astăzi am pornit o cruciadă, dreaptă sau nu, nimănui nu-i mai pasă nici măcar dacă erau soluții mai bune. Războiul poate să fie un rău necesar, unul care să aibă numai învinși, dar nici asta nu mai contează. Pornesc pe un drum de care îmi este scârabă, la modul cel mai concret și mai descriptibil ca senzație. Și totuși pornesc pentru că doar sângele mai poate să mă potolească, al meu sau al altcuiva, dar sânge.

If You Want Blood - You've got it. Poate ca asta este calea!
.

11.11.11.

A trecut şi 11.11.11. aproape la fel de spectaculos ca şi 10.10.10.
Astăzi a fost o nouă zi de cinematograful buburuzelor. Cine sa mai fi avut timp şi chef de presupuse apocalipse declasate la rang de substantive comun?

La grădiniţa noastră a fost o zi plină de iepuraşii dintr-o poveste de desene animate, care nu erau nici măcar din Eden şi care nu auziseră de această grozăvie si aveau poftă de joacă. Cu ei alături am traversat această nouă oră astrală a omenirii.

Acum avem timp, cam un an, o lună şi o zi, ca să mai născocim nişte bazaconii legate de semnificatiile lui 12.12.12. Apoi ne liniştim!

Apocalipsa acum!

Sunt zile care trec fără istorie, oricât te-ai strădui.
Astăzi am citit două articole care m-au făcut să-mi pun întrebarea dacă mai există şi o altă posibilitate de a fi nu fericit, ci doar împăcat cu sine, alta decât inconştienţa.
Mana şi Corina vorbesc despre tsumani, nu cel din Japonia, ci altul mult mai devastator.
Sunt zile în care deznădejdea este o a doua natură, iar pentru mine, astăzi a fost una dintre ele.

Tsumami suntem chiar noi, iar Apocalipsa... acum!
Aş aştepta-o întins pe iarbă, resemnat, privind norii de deasupra mării, fără să mă mai intereseze marele val... pentru că nu m-ar mai putea atinge.