Apocalipsa acum!

Sunt zile care trec fără istorie, oricât te-ai strădui.
Astăzi am citit două articole care m-au făcut să-mi pun întrebarea dacă mai există şi o altă posibilitate de a fi nu fericit, ci doar împăcat cu sine, alta decât inconştienţa.
Mana şi Corina vorbesc despre tsumani, nu cel din Japonia, ci altul mult mai devastator.
Sunt zile în care deznădejdea este o a doua natură, iar pentru mine, astăzi a fost una dintre ele.

Tsumami suntem chiar noi, iar Apocalipsa... acum!
Aş aştepta-o întins pe iarbă, resemnat, privind norii de deasupra mării, fără să mă mai intereseze marele val... pentru că nu m-ar mai putea atinge.

Oameni normali

Lumea aceasta, cea virtuală, face posibile apropieri care ar putea fi aproape imposibile în viaţa reală, nu doar datorită distanţei şi a programului tot mai încărcat, ci mai ales datorită dificultăţii alegerii momentului în care ai norocul (sau neşansa) să-l cunoşti pe un om.

Sâmbătă dimineaţa l-am avut din nou pe moş Crăciun în vizită la bradul nostru. Şi nu a trecut ca să ne ia bradul, ci a trecut să ne mai aducă nişte daruri. Plănuisem să filmez şi să fac multe fotografii, însă, copilul a dejucat toate planurile mele. S-a trezit şi a mers ca din puşcă la brad, semn că dormise cu acest gând. Am putut să-i citesc fericirea pe chip atunci când s-a repezit în sacoşele de sub brad.

Moşul nu ar fi trecut încă o dată dacă nu ar fi fost rugat de două fiinite care mi-au demonstrat că mai există oameni normali în lumea aceasta, că peste problemele de zi cu zi, se pot opri preţ de câteva secunde pentru a arată celorlalţi bucuria vieţii simple.

Pentru că şi-au câştigat un loc în sufletul nostru, le mulţumim Carei şi Corinei, doi oameni pe care i-am întâlnit doar în lumea virtuală. Deocamdată!

..........

Micul gradinar

In aceasta dimineata am trimis (doar prin e-mail) un buchet din crinii nostri, de la Idrifaia. I-am ales pe cei mai frumosi dintre ei, cu speranta ca o sa reuseasca sa-i faca ziua mai luminoasa si mai colorata. Pentru ca stim ca viata ii este preaplina de drumuri, ne-am gandit ca o clipa de tihna este binevenita!

Motivul principal pentru care am facut asta, desi nu este singurul, a fost acela ca a ales sa aduca mai in fata problemele Asociatiei „Impreuna pentru copiii cu cancer” din Tg. Mures, in ianuarie 2007.

Mai exista oameni care impun respectul celor din jur, doar pentru ca nu uita sa se comporte normal, chiar si dupa ce au cunoscut consacrarea.

Poate ca toate florile noastre sunt prea putine pentru cat ar merita un astfel de OM.
.