Tata si mielomul multiplu

Am sa-mi amintesc mereu ziua si ora la care am primit telefon de la prietenul tatalui meu, doctorul militar Ionel. Vorbea altfel decat eram obisnuit. Era grav, chiar daca era evident ca incerca sa ma protejeze, sa-mi sugereze ca inca nu este un diagnostic final, ca se poate sa nu se confirme, ma rog, toate cliseele obisnuite.


Am plecat in aceeasi zi la Galati, sperand, nici eu nu stiu la ce. Aveam momente in care incercam sa-mi iau singur curaj si sa spun ca indiferent ce ar fi, impreuna o sa gasim o cale sa iesim din prinsoare. Apoi cadeam in deznadejdea faptului ca imi intuiam neputinta.


Si tocmai asa cum nu imi doream s-a si intamplat defapt, dupa o evolutie galopanta, mielomul multiplu al tatalui meu l-a rapus. Era o noapte de primavara, o noapte in care nici aburul de opiu nu a mai fost bun la nimic.

Până când altzheimer-ul ne va despărți

Discutam linistiti despre fel de fel de lucruri in timp ce masina rula pe drumul de intoarcere de la primul meci de fotbal pe iarba adevarata al copiilor nostri. La un moment dat, in timp ce ne apropiam de aeroport, l-am auzit pe interlocutorul meu oftand parca din chiar strafundul sufletului, in timp ce privea cu ochii umezi in departare, spre stanga. Dupa cateva momente, probabil mi-a observat mirarea, mi-a spus ca tatal sau se afla acolo, internat intr-un sanatoriu, atins de o boala necrutatoare, altzheimer. Povestea lui scurta m-a cutremurat, tocmai pentru ca suferinta din spatele vorbelor era mai mult decat evidenta, suferinta data mai ales de frustrarea neputintei de a isi ajuta tatal. Totul se petrecuse intr-un singur an.
Da, m-am curemurat la gandul ca se poate intampla sa-i ranesti pe cei care te pretuiesc doar pentru ca boala ta nu le mai lasa nicio sansa de a se mai apropia de tine. Amintirile raman doar ale lor, in timp ce tie nu iti mai spun nimic.
Am suferit pentru un necunoscut, dar mai ales mi-a ramas in minte imaginea copilului care si-ar fi dorit sa isi aduca tatal inapoi, in lumea care pare sa nu-i mai apartina.
Acum, chiar cand scriu, ma chinuieste gandul ca mi s-ar putea intampla si mie, iar asta imi provoaca o mare suferinta. Nu pentru mine, ci mai ales pentru neputinta si regretele fiului meu.
Daca am sti ce ne asteapta....

Tipograful.ro si povestea din trecut

Mi s-a intamplat in copilarie sa merg intr-o vizita cu clasa intr-o tipografie, iar evenimentul a reusit sa-mi marcheze pentru tot restul vietii intelegerea notiunii de respect pentru cuvantul scris, mai ales cel tiparit prin efortul si chiar sacrificiul celor care culegeau cu pretul propriei sanatati silabele de plumb ale tiparnitelor traditionale.
Imi amintesc foarte clar o incapere din subsolul cladirii, in care se aflau cativa oameni pe care i-am simtit din prima clipa ciudati, fara sa realizez defapt ce anume ii deosebea de ceilalti. Aparent normali, intre ei nu puteai sa nu te simti straniu, cu atat mai mult cu cat nu puteai realiza imediat ce ii deosebea de ceilalti oameni. Iar asta facea ca intalnirea sa fie apasatoare. Cu cuvinte blande, cel mai batran dintre ei ne explica asa cum putea el mai bine cum a inceput meseria aceasta, cat de mult ii placea, alte lucruri banale... Stiu sigur ca nu ii urmaream cu atentie discursul sau legat de placerea cu care muncea. Simteam ca ma minte, ca ceva exista in spatele povestii sale.
Apoi, chiar inainte sa parasim acea incapere de subsol, am realizat motivul pentru care seful omenilor care culegeau literele de plumb ma intriga: culoarea pielii lui, la fel ca si a celorlalti subalterni ai sai, era nefireasca, ei toti aratand ca niste stafii . Aveam sa aflu mai tarziu ca aceasta se datora intoxicarii cronice cu plumb, saturnismul.
In urma cu putin timp, la invitatia unui tipograf, am vizitat o tipografie moderna. M-a purtat peste tot, cu dorinta de a ma ajuta sa inteleg cat mai mult despre activitatea sa si pentru a putea sa vin cu idei legate de site-ul pe care urma sa i-l fac. In timp ce el imi explica cu lux de amanunte felul in care sunt realizate acum tipariturile, fie ca ele urmeaza sa fie carte, brosura, flyer, pliant sau simpla eticheta. Fara sa-i spun nimic, mereu imi revenea in fata imaginea celuilalt povestitor, obligandu-ma sa fac o comparatie peste timp...
Am fost tentat sa-i spun povestea mea din trecut, insa am cazut pana la urma prada propriilor ganduri si amintiri. Tiparnita a murit complet in era digitala, iar cei care alcatuiau cuvintele de plumb s-au prapadit si ei, cei mai multi la modul concret.
Pentru cei curiosi, tipograful.ro este rezultatul efortului a ceea ce numim noi Sodera, mica si modesta noastra intreprindere. Alte vremuri!