Se afișează postările cu eticheta live. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta live. Afișați toate postările

vineri, ianuarie 20

Live at Wembley Stadium

Au existat câteva locuri ale pamântului în care visurile mele de licean mi-au promis să mă așeze peste ani, chiar dacă vremurile făceau din asta o extravaganță, o nălucă.
Îmi amintesc cu o strângere de inimă felul în care fremătam la acea vreme atunci când reușeam să ne adunăm câteva persoane dormice să punem bani și să închiriem un aparat video și câteva casete împreună cu care să ne petrecem câte o noapte întreagă, ticsiți ca sardelele într-o cutie galvanizată.

La una dintre aceste întâmplări am văzut și un concert care mi-a tăiat respirația, în cele aproape două ore cât a durat fiind ca anesteziat. Priveam într-o lume halucinantă, în care o mare de oameni se adunau pe un stadion, mai mult decât celebru, ca să cânte alături de unii dintre idolii mei. Pentru ei era ceva atât de normal, de accesibil, încât magia care mă cuprinsese nu mai putea să îmi domolească durerea concretă a distanței care mă despărțea de acea lume. Da, în acele două ore mi-am spus că pe acel stadion am să ajung și eu într-o bună zi, fie și numai pentru câteva minute, doar ca să încerc să trag în piept aerul acelei arene, să simț ceva din rămășițele suflului artistic din acel concert.
Peste câțiva ani am primit veștile ingenunghierii, pe rând, a stadionului, al omului, fără ca eu să fi reușit să ajung în preajma lor. Acum, poate că și dintr-o ambiție prostească, refuz să mai visez la asta. Pentru mine Wembley a însemnat Freddy Mercury, iar amândoi au însemnat, la un moment dat, tărâmul făgăduinței la care nu am să ajung niciodată.
Două ore de istorie: Queen, 1986, Live at Wembley Stadium
.

marți, iulie 19

Life/live în Vama Veche Television


Începând de astăzi este oficial: Blogstock inaugurează Vama Veche Television.

Bineînţeles că nu este decât o picătură de apa într-un ocean de aşteptări, însă câţi dintre cei care nu pot să ajungă acolo vor simţi nevoia să se aşeza în faţă calculatorului doar ca să viseze la vacanţele trecute, la locul unde emoţiile au o cu totul altă greutate pentru că au în spate amintiri de neînlocuit, de nepreţuit?

Oare câţi dintre ei vor simţi nevoia să ni se alăture în efortul de a scoate corabia BlogStock.ro în larg?
De astăzi vă aducem în casă o fărâmă din emoţia brizei mării si vă rugăm să daţi de veste şi altora…

vineri, mai 6

Obiectiv Maxim




Nu mergem prin cluburi, din cauza orelor la care încep mai toate manifestările, dar mai ales din cauza fumului de tutun. Asta este! Chiar dacă legislaţia începe să lucreze în această chestiune, obiceiurile se schimbă greu.
În seara această, la noi în oraş, într-un club în care mergem pentru prima dată, cântă prietenul nostru de suflet, omul care a făcut nişte gesturi de o frumuseţe desăvârşită.
Maxim Belciug trece prin oraşul nostru. Îl însoţeşte Vlaicu Golcea, menestreli pe drumurile dintre cetăţi, astăzi la Târgu Mureş, mâine la Sibiu...

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner