Maxim(ă) caniculă în Vama Veche

Ştim că o să ajungem şi noi acolo, probabil imediat după ce încheiem lecţiile singurei şcoli la care nu a venit încă vacanţa.

Primim de veste de la prietenul Şoni că în Vama Veche este caniculă Maxim(ă), în această seară, pe terasa pe care în acest an pregătim evenimente îndrăzneţe, în cadrul unui proiect pe care îl considerăm a fi deosebit.

Maxim Belciug, vrăjitorul sunetelor unei simple cutii de lemn cântă pe terasa "papalasoni.ro", în arşiţa nopţii care stă să vină...

Simplă lecţie de muzică

Aşa cum am apucat să povestim, ne-am întâlnit cu doi muzicieni extrem de valoroşi care au vizitat oraşul Târgu Mureş. Dacă pe unul dintre ei îl socotim ca fiind unul dintre mentorii noştri muzicali, pe al doilea l-am întâlnit pentru prima dată. Este vorba despre cel care a ţinut ison Maxim-ului nostru prieten, Vlaicu Golcea.

Am schimbat câteva vorbe, apoi am avut parte şi de o mică întâmplare chiar înainte de începerea concertului propriu-zis: trei muzicieni, doi mai norocoşi (adică gata consacraţi) şi altul încă necunoscut dar foarte ambiţios, într-un trio adhoc. Este foarte adevărat, nu am rămas între spectatori până la capăt pentru că la patru ani, totuşi, maşinile colorate şi căştile piloţilor au fost mult mai tentante.
Oricum, rămânem cu bucuria de a fi reuşit să întâlnim încă un om pentru care bucuria de a cânta nu se măsoară în galbeni, şi cu toate acestea, reuşeşte să pună aur pe portative...

Obiectiv Maxim

Nu mergem prin cluburi, din cauza orelor la care încep mai toate manifestările, dar mai ales din cauza fumului de tutun. Asta este! Chiar dacă legislaţia începe să lucreze în această chestiune, obiceiurile se schimbă greu.
În seara această, la noi în oraş, într-un club în care mergem pentru prima dată, cântă prietenul nostru de suflet, omul care a făcut nişte gesturi de o frumuseţe desăvârşită.
Maxim Belciug trece prin oraşul nostru. Îl însoţeşte Vlaicu Golcea, menestreli pe drumurile dintre cetăţi, astăzi la Târgu Mureş, mâine la Sibiu...

Sunetul ca meserie

Cind eram copil mi s-a spus despre instrumentele muzicale ca ar fi niste cutii in care oamenii inchid sunetele, amestecate de-a valma, urmand ca ele sa ramana acolo pana cand cineva le da drumul dupa niste reguli doar de el stiute. La fel ca si o poveste in care mos Craciun trebuie sa traiasca in mintea copilului cat mai multa vreme, povestea oamenilor care inchideau sunetele in cutii de lemn m-a fermecat mult timp.

Astazi, noi mergem in casuta lutierului. Incepe o noua poveste!

O dimineata cu ochii umezi

Am citit in aceasta dimineata un articol publicat de catre unul dintre prietenii virtuali. Nu am putut sa ma abtin. Mi-am dat seama ca mai sunt si alti oameni care incearca sa creasca oameni normali, oameni cu bucuria in suflet si deznadejdea in spate. Oameni frumosi.
Pentru ei merita sa sadim semintele talentelor viitoare. Pentru fiecare dintre copiii nostri trebuie sa incepem o albie cat mai fireasca chiar sapand cu mainile goale. Asta pana cand vor fi capabili sa isi caseasca, fiecare, CALEA.

Iata de ce, chem toti parintii sa gandeasca asa! Am primit multe mesaje de la alti parinti, asa ca m-am hotarat sa incerc sa duc si in alte orase.... "camionul cu ciocolata".

Daca am sa reusesc, atunci sa sa caut si alti artisti care sa urce la volanul acestui camion al copilariei. Alti oameni, capabili sa cante pentru puii lor "Somebody to love".

Camionul cu ciocolata

Viata este ca o cutie de fondante.
Asta as vrea sa invete fiul meu: sa stie ca deosebirile dintre oameni apar datorita puterii lor de a alege ceea ce li se pare a fi cel mai bun, dar si datorita dobandirii capacitatii de asumare a consecintelor unor alegeri nefericite.

Pana la varsta de trei ani si jumatate am reusit sa adunam destul de multe pilde, sa avem experiente care sa ne faca mai puternici si mai intelepti. Am cautat sa vedem oameni si locuri care inseamna ceva, sa cunoastem, sa intelegem ca orice poate fi atins, egalat si depasit. Nu este o trufie sa iti doresti sa fii primul daca inveti si lectia acceptarii infrangerii.

Fiecare om ajunge sa fie suma intalnirilor sale, sa fie suma a ceea ce poate sa culeaga de la fiecare dintre mentori sai. Ei sunt cei alaturi de care simti gustul victoriei, tot ei sunt cei care te ajuta sa treci peste esecuri. Ne nastem si murim singuri! Aproape axiomatic adevar, dar, intre aceste doua evenimente exista cutia cu fondante. Pentru fiul meu, deocamdata, aceste fondante le aleg si pastrez eu, pana in ziua in care personalitatea care se naste va dori sa-si faca singura alegerile. Pana atunci insa, doresc sa mai asez o fondanta in cutia atat de incapatoare: Maxim Belciug.

Nu am nicio experienta in organizarea unui astfel de eveniment, insa, m-am decis sa incerc imposibilul: un concert adevarat, cu public, cu afise raspandite in oras, cu interviuri si cu cronici in presa. Ceva imi spune ca am sa reusesc, chiar daca multi vor fi tentati sa se amuze.


Simt ca nu o sa fim singuri. Copilul meu si cu mine avem, deja, atat de multi prieteni virtuali incat putem sa invatam in fiecare zi cate o lectie despre impacare, credinta, rafinament, intuitie, seriozitate, pasiune, perseverenta, luciditate, pragmatism, atentie, echilibru, poveste, sensibilitate, intelepciune, ironie, dezamagire, poezie, risc, curaj, statornicie, zbor si prabusire.

Suntem niste oameni obisnuiti, nu avem geniul in buzunarul de la piept, insa vrem sa ne depasim conditia prin mentorii pe care cautam sa-i intalnim si prin prietenii pe care ii dobandim. Impreuna este mai simplu.

Echipa de organizare este in plin proces de formare, oricine poate sa ajute, oricat de putin, fie si numai cu un gand de speranta ca o sa reusim.

Trei dintre prieteni au si intins o mana cu care ne-au oferit:
- locul faptei;
- afisul;
- increderea.


Viata este ca o cutie de ciocolata! Niciodata nu stii ce gasesti in ea.

Maxim Belciug se intoarce la gradinita

Maxim Belciug este considerat cel mai valoros chitarist de chitara clasica al Romaniei. Activitatea sa intensa l-a dus pe mari scene din tara si din strainatate (Serbia, Ungaria, Austria, Polonia, Franta, Scandinavia, Italia), pentru a oferi adevărate regaluri de chitara clasica si flamenco în calitate de solist. Este singurul chitarist roman care a sustinut patru recitaluri consecutive pe scena Ateneului Roman, de fiecare data cu un exceptional succes la public. A înregistrat pană acum patru CD-uri de chitara solo si doua în formula de voce si chitara, alaturi de Maria Răducanu.

Primavara trecuta, in timpul calatoriei de initiere, am ratat un concert la Sala Mica a Ateneului Roman. Motiv pentru care, asa cum il recomanda si numele, artistul a facut un gest rarisim.

Acesta este omul care ne-a confirmat faptul ca in luna noiembrie vine sa cante copiilor de la gradinita noastra. Astfel, "casuta piticilor" o sa fie egala Ateneului Roman, chiar daca pentru foarte scurt timp.

Maxim Belciug - arta chitarei

.
Intalnirea cu Maxim Belciug



Cel mai probabil, peste timp, aceasta poveste isi va arata adevarata valoare, precum un vin invechit cu stiinta. Poate ca multora o sa li se para un fapt minor, dar poate ca tocmai din acest motiv, ea este cu mult mai de pret. Pentru ca am ratat concertul pe care l-a sustinut cu doua zile inainte, Maxim, artistul incurabil, boemul generos, a facut un gest incredibil. Pentru cei care stiu ce inseamna circulatia din Bucuresti dintr-o zi cu ninsoare nu o sa fie greu sa imi inteleaga stupefactia. Deci, Maxim, a traversat Bucurestiul inzapezit pentru a canta copilului meu.
Ceea ce se vede spre sfarsitul inregistrarii este un semn de mare simpatie din partea copiluilui pentru Maxim. El imita o reclama destul de slaba in care "un pufulet" menit sa promoveze un detergent, sufla spre cei din jur ca sa-i "improspateze".
Si mai interesant este faptul ca, a doua zi, am dus copilul sa manance tot acolo. M-a intrebat daca vine Maxim sa-i cante. I-am spus ca nu poate sa vina pentru ca trebuie sa cante pentru altcineva. A urmat o pauza, apoi, m-a intrebat scurt: "Si cine il sufla pe Maxim?"
M-am blocat! Nimeni nu s-a gandit la asta!

Aici puteti sa gasiti inregistrarile sale.