25

Ani. Atat au trecut din momentul in care am fost impreuna la film. Un film despre care se vorbise mult in cercul nostru de prieteni.

Am fost impreuna la prima vizionare (aveam sa-l revad de foarte, foarte multe ori). Era programat la cinematograful “Dunarea”, aproape de centrul orasului Galati. Biletul de intrare costa trei lei, jumatate din cat trebuia sa platesti pentru o “bere la jumatate”, bauta pe terasa, la “Pescarul”. Daca erai elev sau student, puteai sa ceri inca o injumatatire a pretului biletului. Un leu juma' am platit in aceeasi perioada pentru un volum de “Poeme” al lui Nicolae Oancea.

Filmul era “Pas in doi” al lui Dan Pita. Anda Onesa, Claudiu Bleont, Ecaterina Nazare, Petre Gheorghiu erau doar cateva nume din distributia filmului. Cinematograful a facut obiectul unor dispute incredibile intre un mostenitor reimproprietarit si un investitor potent. In final, cinematograful a pierdut lupta si a fost ras de pe fata pamantului. Volumele de versuri sau de orice altceva au reusit sa rastoarne raportul in competitia preturilor cu berea si cu painea iar “libraria cu carti ieftine a murit”.

Pe Diana nu am mai vazut-o, nu am mai auzit-o, dar mereu “am tot gandit-o”…. de mai bine de zece, doisprezece ani.

Astazi este ziua ei de nastere. Nu am sa o sun, nu am sa-i scriu. Am sa ma gandesc insa la ea, la Diana, fata care ma priveste din fotografia ingalbenita, fata din statia de autobuz din Tiglina de acum douazeci si cinci de ani.

"despre acest innecat fara nume
care vaslise cu rost, fara rost
atunci cand voi fi mort de mult
se va spune ca eu am fost"

(Versuri din poemul "Despre acest innecat fara nume" - Micolae Oancea)

Poveste despre oboseala sictirita

Sant dintre cei care regreta deruta evidenta din lumea filmului romanesc. Imi este, realmente, ciuda pentru esuarea lamentabila in care se zbate. Poate ca unele dintre intamplarile recente ma pot contrazice, insa, am sa spun ca sunt doar "intamplari". Fata de efervescenta reala de inainte de '89, ceea ce se poate vedea acum este atat de putin, incat, fara sa fiu malitios, dispare precum o imagine, altfel palpabil de clara, in spatele aburului condensat pe o oglinda. Devine un simplu eveniment translucid, intunecat de mediocritatea inconjuratoare.
Ani la rand am mers la "Festivalul de film de la Costinesti". Filme pe paine! Conferinte de presa. Taifasuri afectate. Povesti reale. Actori pe care puteai sa pui mana. Lipsa totala de vedete gomflate de propriile gaze inerte.
Oare si la asta s-a gandit Nichita atunci cand a intrebat: "unde sunteti, voi cei care nu mai sunteti?"

Iata o mostra de secventa pe care as recomanda-o in curicula particulara a fiecarui invatacel, cat mai devreme cu putinta, binenteles, cand poate sa o si inteleaga.
Iata o frantura dintr-un film al acelor vremuri:

Nu uitati sa dati o pauza MixPod-ului. Chiar merita sa incercati sa va raspundeti daca "Mitica nu este si numele vostru", daca aveti pe cine sa trimiteti in locul vostru. Simt ca am sa mai intorc la acest subiect! Rare sunt filmele care au reusit sa adune atat de multe valori, din toate punctele de vedere (Concurs, Dan Pita, 1982)