Din New York, cu drag, Anda Onesa

Ar fi trebuit să ne întâlnim în această vară. Așa plănuisem încă de iarna trecută, atunci când frigul și zăpezile făceau ca vacanțele să pară o adevărată fata morgana, însă nu am reușit. Probabil că nu s-au aliniat astrele favorabil.

Anda Onesa este un om pe care l-am întâlnit într-o dimineață fierbinte, într-un Costinești de mijloc de vară. Avea un aer atât de proaspăt, atât de delicat. Nu semăna cu ceilalți actori care participau la Festivalul de film de la Costinești, deloc. Sau poate că doar eu o vedeam așa. Îmi amintesc că m-a uimit naturalețea cu care le vorbea celor necunoscuți, de la egal la egal. Știa să asculte, îi plăcea să vorbească.

Zilele trecute, la grădiniță, au sosit trei cărți poștale din New York. Anda Onesa ne-a trimis imaginile a trei dintre cele mai celebre locuri ale lumii: Central Park, Empire State Building, și Times Square.

Într-o bună zi, ca răspuns, o să-i trimitem și noi o carte poștală care să-i amintească de unul dintre locurile dragi sufletului nostru, dintr-o mult mai puțin celebră "piata a timpurilor”, dar care rămâne o fărâmă a tinereților noastre.

25

Ani. Atat au trecut din momentul in care am fost impreuna la film. Un film despre care se vorbise mult in cercul nostru de prieteni.

Am fost impreuna la prima vizionare (aveam sa-l revad de foarte, foarte multe ori). Era programat la cinematograful “Dunarea”, aproape de centrul orasului Galati. Biletul de intrare costa trei lei, jumatate din cat trebuia sa platesti pentru o “bere la jumatate”, bauta pe terasa, la “Pescarul”. Daca erai elev sau student, puteai sa ceri inca o injumatatire a pretului biletului. Un leu juma' am platit in aceeasi perioada pentru un volum de “Poeme” al lui Nicolae Oancea.

Filmul era “Pas in doi” al lui Dan Pita. Anda Onesa, Claudiu Bleont, Ecaterina Nazare, Petre Gheorghiu erau doar cateva nume din distributia filmului. Cinematograful a facut obiectul unor dispute incredibile intre un mostenitor reimproprietarit si un investitor potent. In final, cinematograful a pierdut lupta si a fost ras de pe fata pamantului. Volumele de versuri sau de orice altceva au reusit sa rastoarne raportul in competitia preturilor cu berea si cu painea iar “libraria cu carti ieftine a murit”.

Pe Diana nu am mai vazut-o, nu am mai auzit-o, dar mereu “am tot gandit-o”…. de mai bine de zece, doisprezece ani.

Astazi este ziua ei de nastere. Nu am sa o sun, nu am sa-i scriu. Am sa ma gandesc insa la ea, la Diana, fata care ma priveste din fotografia ingalbenita, fata din statia de autobuz din Tiglina de acum douazeci si cinci de ani.

"despre acest innecat fara nume
care vaslise cu rost, fara rost
atunci cand voi fi mort de mult
se va spune ca eu am fost"

(Versuri din poemul "Despre acest innecat fara nume" - Micolae Oancea)

A fost o vacanta

Nu pot sa uit cea mai frumoasa vacanta la mare, intr-un inceput de septembrie in care vara inca nu se dadea dusa si in care “Festivalul de film de la Costinesti” inca mai gasea finantare.

Aceasta era locatia in care filmul romanesc se culcusea vreme de o saptamana, intre marea nelinistita si tarmul suveran. Seara de seara, toate drumurile duceau la “teatru de vara” unde proiectiile se tineau lant. Acolo se ingramadeau si actorii, printre spectatori. Pe vremea aceea nu existau vedete si bodyguarzi. Salbatice timpuri! Adica sa te trezesti ca vine Gheorghe Dinica sau Stefan Iordache si te intreaba daca este liber locul de langa tine. Unul singur, ca nu-i ducea nimeni sacosa cu scoicile gasite pe plaja.

A doua zi, in “VOX”, aveau loc conferintele de presa ale celor “proiectati pe panza” in noaptea trecuta. Intrarea, libera si fara obligatia consumatiei. Adica realizatorii discutau si cu plebea. Tarabostes imparteau aceeasi masa cu comatii. Ce vremuri cu apucaturi usuratice.

La o astfel de intamplare, tanarul care eram s-a dus la microfonul adunarii ca sa puna o intrebare, dar, neobisnuit fiind cu multimile si cu discursurile, s-a fastacit. Atunci, observand momentul de blocaj, o tanara subtire ca o trestie si frumoasa ca un inger i-a intins o mana si i-a rostit cateva cuvinte linistitoare. Era aceeasi tanara pe care o stia dintr-un film drag si care coborase de pe ecran pentru a-l imbarbata. Adica “Septembrie” continua!



Apoi, vremurile s-au schimbat. Comatii nu mai stau la aceeasi masa cu tarabostes.

Tot atunci am baut o bere, ca baietii, la aceeasi masa cu Ovidiu Bose Pastina.
Merita si el un gand!