Se afișează postările cu eticheta puzzle. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta puzzle. Afișați toate postările

duminică, octombrie 30

Fluture la felinar



De ce să mai teci prin locurile de care te-ai rupt? De ce să te întorci acolo unde trufia cu care ai întors odată spatele să îți fie plătită cu simpla revelație a uitării, cu dovada clară a uitării sau a ignorării unor amintiri pe care le-ai purtat tot timpul cu tine. De ce să te mai întorci și să cauți într-o cutie cu piese puzzle adunate din fotografii care nu sunt numai ale tale? Ce rost ar avea să scormonesti între ele doar că să mai recompui cel mult niște frânturi din imaginile palide ale amintirilor chinuitoare? De ce?

Te-ai întors în orașul în care nu ți-au mai rămas decât niște lumini palide la ferestrele celor în ale căror povești nu mai ai loc decât accidental, dar și atunci numai ca un fluture la felinar. Dar tu te-ai întors!

sâmbătă, ianuarie 22

Cărţi, cărţi, prieteni



Mereu am avut un respect deosebit pentru oamenii care au reuşit să zămislească şi să adune gânduri de om simţitor între două coperţi.

Salut această reuşită a prietenilor care prin gesturi simple contribuie la un puzzle complicat: viitorul fiului meu.

O fostă profesoară din copilăria mea spunea elevilor săi că omul este ca o casă, doar că el nu este construit din cărămizi ci din cărţile pe care le citeşte şi între care reuşeşte să ţeasă legături. Cu cât aceste cărţi sunt mai valoroase, iar conexiunile sunt mai multe şi mai complexe, cu atât omul este mai frumos şi mai respectat.

Prieteni, prieteni, cărţi...




..........

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner