Amintire din Augsburg

În urmă cu mai mult decât cincisprezece ani am plecat să-mi caut norocul prin lume. Era vremea în care aveai nevoie de viză şi trebuia să faci dovada că ai cu ce să te întreţii pe toată durata sejurului. Am plecat cu nişte prieteni care trăiau în Suedia, motiv pentru care am ajuns în Germania trecând peste graniţe ca prin brânză. Lucru care ulterior nu s-a mai întâmplat, imediat ce am coborât din Volvo-ul prietenilor cu pricina. Abia de acolo a început aventura autostop-ului şi al nenumăratelor verificări ale actelor de către poliţiştii de pe autostradă.


Am reuşit să ajung în câteva oraşe din care am rămas cu câteva amintiri imposibil de şters: impresia puternică pe care mi-a făcut-o biserica din Ulm, mirosul cafelei amestecată cu sunet de Jethro Tull , ambele răspândite în mansarda unor prieteni din Dresda, dar mai ales uşurinţa cu care am dormit în Citroen-ul unor cunoscuţi din campusul studenţesc din Augsburg. Nu mi se părea a fi un efort, atât de mare era dorinţa de a vedea, de a călători.

Şi tot din Augsburg am intrat pentru prima dată într-un magazin de muzică. Am jinduit la zecile de mii de viniluri. Erau ordonate pe rafturi şi nu trebuia decât să întinzi mâna şi să le ridici, apoi să poţi să le achiţi.

Alte vremuri.
Astăzi, copilul meu a primit o carte poştală din Augsburg. Vivien şi Michel mi-au dat prilejul să pun şi o poveste alături de al lor "cartonul umblator".