joi, martie 17

Cu inima spre Champions League



Toate poveştile au un sfârşit. Toate, fără excepţie!

Cu toate acestea, există poveşti care îşi înfruntă propria curgere, poveşti care dovedesc faptul niciodată nu au să dispară oamenii care nu îşi preţuiesc doar propria viaţă şi care găsesc timpul şi energia necesare luptei şi pentru alte cauze decât a lor, chiar dacă lucrul acesta le slăbeşte din puterea cu care duc propiul război.




L-am întâlnit pe Domnul (o să vedeţi că merită cu vârf şi îndesat majuscule!) Marius Stan înaintea meciului de campionat de la Târgu Mureş. Era îngândurat, apăsat de miza jocului care urma. Cu toate acestea, nici nu pot să descriu pe deplin felul în care i s-a luminat faţa atunci când i-am spus cine suntem şi i-am dăruit cartea de debut a celei care îi datorează... o inimă, la propriu! I-am mulţumit în acest fel pentru energia direcţionată în campania de colectare de fonduri pentru ca Andreea să aibă şansa de a-şi duce poveste mai departe.



Fie şi numai pentru această latură a sa, preşedintele clubului Oţelul Galaţi ar merita o recompensă, un ajutor divin în ceea ce face pentru această ehipă atât de frumoasă, o echipă fără vedete fabricate peste noapte, cu oameni decenţi care se laudă mai ales cu familiile lor. Nu sună ciudat pentru lumea fotbalului?

Se dovedeşte, încă o dată, că omul sfinţeşte locul. Poate că este momentul de maximă strălucire a acestei echipe, dar fotografia acestui moment merită invidia oricui: fără exagerare, Oţelul Galaţi, asemeni lui David, este foarte aproape să-l răpună pe Goliat.
Poate că în acest fel vor fi razbunate echipe care au fost oropsite tocmai pentru că s-au ridicat peste condiţia lor. Ar fi suficient să vorbim doar despre cazul Sportului Studenţesc, "gaşca nebună" care pentru că ar fi meritat să ajungă în Champions League a fost aruncată (deliberat) în liga secundă.




Andreea are o inimă nouă, o inimă care măsoară cu bătăile ei clipele care mai sunt până când Omul Marius Stan va face un alt dar din inimă tuturor gălătenilor, şi nu numai!
Nu-i aşa că aceasta nu pare o poveste cu fotbalişti?

Primul meci din viaţă unui copil se leagă şi de această speranţă, iar inima lui va bate, mereu, pentru această echipă. Defapt, acesta este sportul adevărat, cel în care îţi mai îngădui şi pauze în care să fii OM, să fii doar om într-o echipă, mereu pregătit sa cânti ”You'll never walk alone”.

2 comentarii:

puideblog spunea...

noroc cu fotbalul şi cu oameni ca el...

Virtualkid spunea...

puideblog:
Sunt tot mai rare gesturile acestea.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner