You'll Never Walk Alone

Copilul meu s-a născut în Târgu Mureş şi aparţine acestui loc mai mult decât oricărui altul, însă, picătura de sânge gălăţean o să-l facă mereu să tresară la tot ceea ce este legat de oraşul în care s-a născut şi a trăit tatăl său.

Îmi doresc foarte mult ca el să fie sănătos, să fie activ. Mi-ar plăcea să ştiu că o să facă sport, la fel de mult cum îmi doresc să aibă o relaţie cât mai specială cu muzica.

Foarte des îmi amintesc de felul în care tatăl meu ne ducea, pe mine şi pe fratele meu, la stadionul Dunărea, locul atâtor suferinţe ale chibiţilor gălăţeni. La vremea aceea fotbalul era o îndeletnicire mult mai poetică decât în zilele noastre, chiar dacă nici atunci nu intrau în teren domnişoare neprihănite. Acolo am simţit emoţia tribunelor, acolo am avut primele bucurii de peluză, dar şi primele dezamăgiri. Acolo am început să înţeleg ce înseamnă echipă, tot acolo am realizat ca sportul fără tribună este lamentabil. Fără pasiunea arzătoare pe care o trăiesc cei care poartă steagurile unui club în mâini, dar mai ales în sufletul lor pătimaş, sportul ar fi la fel de interesant ca şi munca pe o linie de montaj pentru motoare, frigidere, orice altceva.

Sâmbătă, copilul meu, ţinându-mă de mână, merge pentru prima dată în viaţa lui la un meci de fotbal. Nu întâmplător, acest meci este între oraşele noastre de suflet, un meci în care indiferent de rezultat, noi doi o să câştigăm poate una dintre poveştile copilăriei, acele poveşti pe care sufletul le duce cu el chiar şi atunci când ajunge să se despartă de trup.

Da, eu tatăl, merg să-i arăt copilului meu că sportul este şi altceva decât bani, maşini, scandaluri şi ambiţii vremelnice. Sportul înseamnă în primul rând pasiune, ambiţie, seriozitate, restul venind de la sine atunci când eşti capabil să îţi păstrezi echilibrul.

Mai sunt doar două zile până la meciul FCM Târgu Mureş - Oţelul Galaţi, ziua în care începe (poate) viaţa de fotbalist a fiului meu. Poate că într-o bună zi o să ajungă să merite şi el să i se cânte din mii de piepturi ”You'll never walk alone”, iar sa işi dea sufletul pentru aceştia, gândindu-se şi la mână tatălui sau şi la ziua primului meci pe un stadion - darul părintelui pentru anul patru de când suntem o echipă.

Copilul meu, sport este atunci când ”You'll never walk alone”, doar atunci!