Puterea exemplului

Îmi amintesc foarte bine seara din urmă cu treizeci şi patru de ani. La televizor era un film bulgăresc, iar eu şi fratele meu ne pregăteam să ne lăsăm pe mână lui moş Ene. Locuiam împreună cu bunicii din partea mamei, şase într-o casă.

La un moment dat s-a auzit ceva foarte deosebit de tot ceea ce ştiam, dublat de stigatele unor vecini. Şi părinţii, dar şi bunicii au venit lângă noi încă din primele secunde, însă, cu un aer foarte liniştit. nu am ştiut nici atunci, cu atât mai puţin acum, cum au reuşit să îşi ascundă spaima. Cert este că nu am simţit nici măcar o secundă spaimă, chiar dacă ţipetele deveniseră extrem de stridente şi puteam să vedem pe fereastră oameni îmbrăcaţi sumar alergând pe lângă bloc.

Cutremurul din 4 martie 1977 a trecut fără să reuşească să mă sperie datorita modului în care adulţii au înţeles să se poarte în faţa noastră. Între timp, cu toţii au trecut din viaţa, iar când priveşti în urmă pare că au făcut asta aproape la fel de repede precum cutremurul care a fost prilejul unei lecţii despre stăpânire.

În timpul lecţiei noastre, mureau circa o mie cinci sute de oameni şi oraşul Zimnicea aproape că dispărea. La noi a fost o seară obişnuită, poate cu puţină spaimă...