Plicul roşu

Intenţionam să scriu cu totul altceva, însă hazardul lucrează uneori şi în favoarea noastră. Acum îmi pare rău pentru că ieri am băgat în seamă o răutate gratuită. Mi-ar fi fost mult mai simplu să nu observ, mai ales că era evident faptul că nu merită.
Este o zi importantă, o zi în care amintirile sunt puse la un loc cu aspiraţiile, o zi în care orice gest mărunt poate să te ridice sau să te coboare, chinuitor de abrupt. Este ca şi cum te-ai afla în cockpit-ul celui mai rapid avion, biet pilot aflat sub ploaia ”G”-urilor venite din toate direcţiile.

În această dimineaţă, când mă pregăteam să plec de la grădiniţă, după ce am îndeplinit rutina zilnică a schimbării hainelor, personalul grădiniţei mi-a adus plicul roşu, sosit tocmai în această dimineaţă, ca şi cum toată lumea a conspirat pentru această surpriză.

Iată că există oameni ca Daria, discreţi dar atenţi la detalii, pentru că ne-a arătat că un om poate să stoarcă lacrimile de fericire ale unui părinte folosind doar hârtie, aţă, două mărgele şi un pix şi un timbru. E mult, este putin?
Acesta este motivul pentru care trag speranţa că într-o bună zi să înălţăm un zmeu, la Blaj, unul dintre locurile în care se mai scrie de mână şi în care omul păstrează un zâmbet pe buze.

Darul cel mai de preţ al acestei zile este să vedem că un om ne preţuieşte într-atât încât să facă ceva cu mână lui un zmeu atât de frumos şi de prietenos.
Daria, omul frumos care a alungat umbrele acestei dimineţi! Cu patru ani în urmă îmi sunam tatăl şi îl anunţam că numele mamei mele poate să meargă mai departe.