Visând la Cuba într-o zi de 13

Visez de foarte mulţi ani să ajung în Cuba, în ţara aceasta care le-a rezistat americanilor, ţara în care viaţa a rămas încremenită într-o altă lume.
Ani în şir am căutat oferte, am rătăcit pe site-uri pe care să pot să văd imagini, filme, poveşti din acea oază de "altceva".
Zilele trecute citeam un articol despre sistemul de sănătate din Cuba. Mi s-a părut a fi scris cu mai multă obiectivitate decât majoritatea materialelor pe care le găseşti în mod obişnuit internet. Se vorbea despre gratuitate (în adevăratul sens al cuvântului), despre cercetări îndrăzneţe încununate de rezultate concrete şi realizări deosebite în materie de progres medical. Toate acestea într-o ţară despre care ni se spune mereu că moare de foame, că trăieşte în perioadă tribală.

Nu ştiu dacă am să mai ajung acolo. Nu ştiu dacă lumea aceea mă mai poate aştepta pe mine până am să am mijloacele, dar mai ales nebunia de a trece Atlanticul doar pentru a ucide o obsesie potolită.

În urmă cu 8 ani murea o lume, una dintre tot mai puţinele care mai reuşesc să-şi ţeasă povestea: Compay Secundo, omul cu pălărie, trabuc şi chitară se hotăra să nu mai aştepte pe nimeni. Lumea lui a murit, odată cu el, într-o zi de 13.