În drumul către Idrifaia noastră ni se întâmplă uneori să surprindem momente de o rară frumusețe, chiar dacă nu pare a fi chiar așa. Am imortalizat acest moment de liniște pe dealurile care străjuiesc Târnavele, într-o prea tomnatică și târzie zi de noiembrie.
Atâta împăcare era în acest peisaj încât nici măcar un câine mai bărbat nu s-a ridicat (preventiv) în apărarea oițelor bârsane ale ciobanului (presupus) ortoman. Nici ei nu mai știau dacă este bine să mai lupte împotriva baltagului și așa intrat în legendă.
6 comentarii:
ce-am mai râs când am citit titlul! oiţă bârsană îmi spunea mie profu' de latină...
@puideblog:
Si o facea latineste?
ha ha ha, nu, nici chiar aşa, probabil că nu l-aş fi înţeles :))
@puideblog:
Ar fi stiut el sa risipeasca orice dubiu, cu siguranta.
poate numai dacă ar fi început să behăie pe limba unei oiţe ţurcane, dar nu era genul care să facă asta :))
@puideblog:
Niciodata nu ai sa poti sa stii de ce anume ar fi fost sau nu capabil. Eu cred cu tarie ca omul poate sa ajunga in absolut ORICE ipostaza. Nu are nevoie decat de conditii, atat.
Trimiteți un comentariu