Fraților, am cont pe FaceBook și sînt friend cu VodafoneBuzz. Nu mai știu cum de-am ajuns noi așa buni prieteni, însă am realizat că nu prea mă bagă în seamă decât în preajma evenimentelor cataclismice, atunci când se mișcă lumile și dau să se prăbușească în ele însele.
Mai deunăzi, mă trezesc că-mi sună ceasul frumoasei prietenii cu roșcatul: buzz că-i 11.11.11. și că-i bai mare, că avem de bătut toba că să vină ăia neatinși de criza biliară, dar nici financiară să le dăm telefoane cu jdemii de aplicații; le zice iPhone4s și-s ieftine ca bragă din Brăila în ziua de defilare. Cică așa-i în campanie, zoala mare, cu urlete multe. Mă rog, friend-ul la nevoie se cunoaște.
Când auzii eu asta mă pierdui cu firea. Tii, drace! Taman în ziua asta în care înveleam șura cu pungă de plastic că s-o apăr de apocalipsă? Cică să merg în fugă la Mall să-mi cumpăr și eu fo' câteva minunații, că să nu se termine și-mi dă azimut în mijloc de București. Aaaa! Stai frate, că asta nu-i treabă! Dar de ce să nu vii matale cu o traistă de aifoane în Mall la Idrifaia, că banii îi avem noi. Îl găsești ușor că satul nu-i mare, iat Mall-ul este lângă căminul cultural, perete în perete. Vindem cât vindem, ne fălim pe BlogalInitiative ca să crape ăia de ciudă că îi învățăm marketing, apoi îi tragem și un ciardaș pe ringtonul telefon, ca să înțeleagă și multinaționala de ce ne trebuie doar de la Vodafone câte un Iphone 4s la fiecare.
Hai măi buzzulică, după o palincă bună te convingem noi să faci chiar și sampling!
Luați mă! Vorbiți mă! Pomană de la Vodafone! Să fie de sufletul minutelor pierdute la Mall-ul din Idrifaia!
Neamuri de ...beep... care sunteți! Hai să vă fac pe toți friends cu Buzz-ul, că nici nu știți ce ...beep... pierdeți!
vineri, noiembrie 11
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
bine scris, cu vervă, l-am citit dintr-o suflare ...
@doctorul:
Si nici macar n-am gustat di palinca despre faceam vorbire in postare. Abia dupa aceea se declanseaza tzunami.
şi io care credeam că chiar ai gustat, de-ai dat aşa dintr-odată în Panait Istrati ;))
@puideblog:
Eu nu ma incurc doar cu gustatul, ca mai rau stric ideile...
Bine le-ai spus, Sorine (http://blogalinitiative.ro/fara-categorie/castiga-un-iphone-4s-in-campania-de-1-zi-pentru-vodafone.html#comment-1422)!!! Obligat-fortat vor trebui sa te premieze! E postarea castigatoare!
Inchin si eu un paharut de palinca pentru victorie! O palinca de Grebenis, de data asta! :)
@danutz:
Am ramas doar cu ceea ce am gustat din paharel, pentru ca premiul l-a luat altcineva.
Sper sa fi ramas macar cu un gust bun!
Competitii se gasesc la tot pasul, dar o palinca bunaaaa, mai rar. :)
@danutz:
Este foarte adevarat, o palinca buna se gaseste cu mult mai greu decat o competitie...
Trimiteți un comentariu