Am fost luat în râs pentru că am ales să scriu despre una dintre acele dorințe ale mele pe care doar încăpățânarea le mai păstrează vii, în ciuda tuturor evidențelor. Este greu de crezut că omul se poate lăsa orbit de propria mizerie în asemenea măsură încât să nu mai vadă, să nu-i mai pese că alții vor să își păstreze măcar visul, măcar amăgirea posibilității unei călătorii imaginare.
Ieri, pentru prima dată m-am gândit serios să mă opresc, să abandonez acest blog. Apoi mi-am spus că dorința este ceva foarte personal, la fel ca și blogul, iar uneori alegi, chiar trebuie să o împărtășești altor oameni.
De ce să las bruiana să îmi năpădească până si gândurile, asa cum a reusit cu trupul? De ce să nu povestesc că mi-am dorit la un moment dat să ajung și la Veneția, în zi de carnaval. De ce mi-ar păsa de faptul că o minte îngustă, apăsată de propria existentă limitată mă agresează meschin? Poveștile minții mele, cele pe care mi le făuresc cu înfrigurarea caracteristică zădărniciei sunt cele care mă mai țin în viață, altfel nu aș mai fi decât conturul unui... nimic.
4 comentarii:
Nici să nu te gândeşti să abandonezi blogul! Ai fost luat în râs? Aşa şi? Nu ţi-e milă de cel/cea care a făcut-o? Gândeşte-te cât de pierdut(ă) trebuie să fie! E tot ce poate: să râdă de ceva ce nu e de râs. Sorin, tu ai fost luat în râs, în mine s-a aruncat cu noroi. Dintotdeauna vor exista oameni din aceştia. Dar,
"Dacă inima şi muşchii îi sileşti să se-ncleşteze
Şi să-şi facă datoria când de mult s-au istovit
Să stai dârz când nu-i în tine nici un muşchi să mai vibreze
Doar voinţa care-ţi strigă: “stai şi luptă neclintit!”
"Al tau va fi PĂMÂNTUL, cu întreaga lui comoară
Dar mai presus de toate, vei fi un OM...",
nu-nţeleg de ce ar lua cineva în râs nişte dorinţe cât se poate de personale şi de nobile la urma urmei? iar tu le bagi în seamă? fii serios! şi lasă glumele cu abandonarea blogului, în primul rând că nu poţi distruge ceva ce nu-ţi aparţine, iar blogul ăsta e al lui Ştefan, remember? ;)
@Adele:
Omul se poate gandi la orice.
De multa vreme am ajuns sa cred cu toata convingerea ca orice on poate sa ajunga in absolul orice ipostaza. Depinde numai de conjunturile care ii sunt harazite. Atat!
@puideblog:
nu exista clopote de sticla sub care sa fugim, pentru ca apoi sa contemplam detasati cataclismele...
Trimiteți un comentariu