Se pare că da, iar asta se întâmplă datorită unor gesturi simple, de suflet.
Suntem în casa unui om frumos. Stăm la fereastră şi pălăvrăgim cu Lia:
"De când mă ştiu am fost o curioasă, am vrut întotdeauna să aflu mai mult, să cunosc oameni, alte culturi şi obiceiuri, poveşti şi întâmplări deosebite. Mai întâi am învăţat să citesc şi lumea cărţilor mi-a deschis uşa spre un univers fascinant. Călătoriile mele reale au început cu propria mea ţară. Pentru că eu cred că, aşa cum nu-i poţi iubi pe ceilalţi până nu înveţi să te iubeşti pe tine însuţi, la fel şi cu ţara, nu poţi înţelege şi aprecia alte locuri până nu ţi-ai cunoscut propriile locuri. Am urcat munţii Făgăraşului şi Retezatul, m-am umplut de spiritualitate şi de pace în mănăstirile din Moldova, mi s-a oprit respiraţia de atâta frumos divin în Delta Dunării, am urcat scările Sighisoarei, mi-am cunoscut şi iubit Bucureştiul, ador Sibiul. Şi cel mai important, în România mi-am făcut prieteni. Oameni care m-au ajutat să mă cunosc, să mă modelez, să fiu omul de acum, m-au îmbogăţit.
Ce m-a învăţat această nouă experienţă a mutatului în altă ţară? Că graniţele, barierele şi distanţele există şi sunt apăsătoare doar dacă nu vrem noi să le depăşim, iar "acasa" e în sufletul meu şi e bine-venită toată lumea."
2 comentarii:
Acasa este acolo unde sufletul tau respira, acolo unde dorul nu-l simti pentru ca nu ai de ce.
Orice suflet calator are un "acasa".
Gabriela Elena:
Da, dar are si nenumarate dezamagiri pe care trebuie sa le duca dupa el.
Trimiteți un comentariu