Privind de sub umbrela

Nu pot sa nu ma minunez,de fiecare data atunci cand il intalnesc in cartier, pasind foarte greu, aproape tarandu-si picioarele, dar fara sa renunte, indiferent daca este vreme buna, ger sau canicula. Batranul cu bastonul alb este prezent zi de zi pe aleile din cartierul in care traim, dand zilnic o lectie de viata. Cu o tenacitate pe care multi dintre cei care il vad nu o pot intelege, omul acesta refuza sa isi accepte conditia de nevazator, de purtator de baston alb. Mai mult decat atat, il vad foarte des purtand discutii cu alti oameni, semn ca nu este un sociopat, ci are mereu ce sa povesteasca si cu alti oameni, chiar daca el traieste intr-o lume translucida, aproape opaca.
De multe ori ma gandesc ca as vrea sa stiu cum a fost viata acestui om, cum si-a dus existenta, dar mai ales cum si-a castigat painea... nu de alta, insa cred ca acestia sunt oamenii care lasa ceva in urma lor, care sporesc valoarea locului care le-a fost harazit, care merita sa le fie pomenit numele si atunci cand ei parasesc lumea aceasta. Ei, supravietuitorii, sunt cei care fac lumea sa se miste, mai bine sau mai rau, dar sa se miste. Restul sunt profitorii.
.

Ger mare mon cher

Pasiunea exagerată pentru muzică a acestui "CaineBun” (chiar acesta îi este numele!) face ca în fiecare dimineață să ne petrecem tot timpul afectat lecției de pian într-o plimbare cu traseu constant, indiferent dacă plouă, ninge sau bate cine știe ce crivăț rătăcit. Doar așa pot fi desfășurate lecțiile fără vocalizele sale.

Astăzi, după plimbare, tenorul s-a întors cu mustățile grizonate: ger mare non cher, ger mare!

O piață pustie sub coduri de ger

Codurile de ger, galbene, portocalii, roșii și naiba mai știe ce alte culori, au reușit să ne zăpăcească mințile, atâtea câte mai erau întregi.

Trecând peste această nesfârșită bombardare cu zvonuri apocaliptice, în această dimineață am fost martorul unei scene de liniște greu de imaginat, la ora la care acest loc ar fi trebuit fie numai freamăt: piața agro-alimentară era părăsită.

Pentru moment, gerul a învins!

Cuvinte din Suedia cea înghețată și îndepărtată

În urmă cu un an primeam de la Lia una dintre primele cărți poștale, însoțită și de un set de fotografii din Suedia cea subjugată de ger.

De prisos sunt uneori cuvintele, lucru pe care ni-l demonstrează și frumosul om roșu, cel care aproape că nu mai srie pe blog.

Un răsărit, un pod, la Stockholm, multe gânduri...

Bulgării de zăpadă

Și astăzi a nins, însă zăpada căzută nu este chiar potrivită pentru joacă.
Tot drumul de la grădiniță și până acasă am făcut bulgări pe care i-am lăsat la îndemână urmăritorului meu, cel care mă bulgărea cu mare sârguință tot pe mine.
Când am ajuns acasă aproape că nu îmi mai simțeam degetele, la început. După ce am dat de căldura s-a schimbat situația. Pur și simplu aveam senzația că urmează le văd expandate, la fel ca boabele de popcorn puse în cuptorul cu microunde.

Pândă zilnică și mare zgribuleală

Îi văd în fiecare dimineață așteptând. Uneori liniștiți, alte ori gălăgioși.
În dimineața aceasta, deși trecuse puțin de ora mesei, intendentul de ocazie nu apăruse încă, motiv suficient pentru ca panica să-i cuprindă pe potențialii meseni. Spaima gușei goale dublată de frigul pătrunzător le-a luat piuitul.
Ce frig e! Bâr, bâr, bâr!
.

Nici gerul Bobotezei nu mai e ce-a fost

Tradiția spune că astăzi ar fi trebuit să fie un ger care să crape pietrele. Din păcate, nici măcar tunurile de zăpadă nu ne mai pot da posibilitatea alunecării pe pârtia amenajată la Platoul Gornesti, așa cum am avut bucuria în primele zile ale săptămânii. Experiența coborârilor cu colacul a fost interesantă pentru cei care încăpeau în el, traumatizantă pentru ceilalți.
Una peste alta, în chiar ziua de Bobotează am avut parte de o adevărată zi de primăvară, de am simțit nevoia să verificăm dacă nu a înflorit și magnolia de sub nuc.

Unde sunt zăpezile de altădată?