Astăzi este ziua lui Ştefan Iordache. Am aflat acest lucru citind un articol legat de unul dintre obiceiurile omului care ştia cu atât măiestrie să întruchipeze şi săracul şi bogatul, şi măreţia, dar şi nimicnicia. Eram copil atunci când am văzut pentru prima dată "Strainul” (Mihai Iacob, regie). Deşi eram ahtiat după filmele americane (acum îmi vine să râd!), filmul m-a marcat. De fiecare dată când era reprogramat îl urmăream cu acelaşi interes, de parcă se putea întâmpla ca unul dintre personaje să se revolte împotriva scenariului şi să declanşeze o revoltă a poveştii devenită plictisitoare. Nu s-a întâmplat asta, niciodată.
De multe ori am trecut pe lângă cârciumioara în care "Strainul” împărţea cu alţi străini "Marul de aur”, însă abia acum am aflat. Aş fi putut fi unul dintre de la masa lui, dar nu am ştiut. Oricum, nici mărul nu mai are strălucirea discretă de altădată. Acum este mult, mult mai lustruit, însă eu tot după cel pe care îl ştiam tânjesc.
Ca o ironie crudă, Ştefan Iordache s-a născut în ziua care, mult mai târziu, era declarată ziua mondială de luptă împotriva cancerului, boală care avea să-l răpună!
..........
