
Viaţa curge uneori în aşa fel încât se întâmplă ca dorinţele să ajungă să ţi se împlinească într-o ordine care nu mai ţine cont de şirul firesc: noi nici până astăzi nu am reuşit, pentru prima dată în viaţă să călătorim cu trenul, după ce am visat, am zburat, am şofat, iar am zburat, am plutit...
Nu îmi mai amintesc nimic legat de primele mele călătorii cu trenul, deşi ştiu exact pe care relaţie s-au întâmplat. Părinţii mei erau tineri şi încrezători, se mândreau cu noi şi ne duceau cât puteau de des în satul bunicilor. Erau căsătoriţi de puţini ani şi aveau doi copii. Nu aveau maşină, dar nu se speriau de bagaje, peste care oricum mai eram şi noi, mai bagaje decât cel mai greu bagaj...Şi totuşi, noi nici până astăzi nu am reuşit să călătorim cu trenul, dar putem să povestim despre o întâmplare petrecută in urmă cu un an şi jumătate: am mers în gară şi ne-am urcat într-un tren din triaj şi am lăsat imaginaţia să alerge. Gândurile noastre merg pe drumuri tot mai deschise…