Cu Otelul pe Cluj Arena - Mingea mult visata

Am fost pe Cluj Arena. Ne-am intors tarziu in noapte, incramaditi in masina factiunii dure a geleriei echipei de fotbal Otelul Galati, obositi si dezamagiti de rezultat, cu atat mai mult cu cat au fost semne ca s-ar fi putut. La fel cum nu am fost deloc departe de a ne intoarce complet dezamagiti.
Cu toate acestea, a mai existat un motiv de dezamagire, una mult mai concreta tocmai pentru ca se intampla de fiecare data atunci cand mergem la stadion. S-a impamantenit obiceiul ca in deschiderea partidelor de prima liga din Romania ca jucatorii sa trimita in tribune mingi pe care spectatorii sa le pastreze. La fel s-a intamplat si aseara, iar momentul a fost prilejul unei noi sperante... in zadar.
Bineinteles ca nu se pune problema unei mingi. Mai are cateva acasa, insa nu sunt la fel cu cele care vin din teren, asemeni unui dar cazut din cer. Sigur ca nu poate sa plece toata lumea de la stadion purtand in maini un astfel de trofeu, insa nu pot sa nu observ speranta, apoi dezamagirea care insotesc fiecare inceput de meci.
Ceea ce m-a surprins insa a fost faptul ca jucatorii echipei noastre nu au facut acest lucru. Sincer, mai ales pentru ca eram destul de putini, m-am gandit ca acestia s-ar fi indreptat spre peluza din care i-am incurajat si ne-ar fi rezolvat aceasta mica obsesie.
Da, sint fascinat de fiecare data sa vad emotia cu care ii priveste pe jucatorii care trimit mingi in tribuna. Se vede pe toata figura lui de copil care spera ca viseaza cu ochii deschisi la acea minge.

Ce ducem acasa

Nici noi nu mai stim. Am asistat la un meci mai mult decat dezamagitor, cel jucat cu CFR Cluj, marcat de gafe aproape incredibile ale unor jucatori care in urma cu doua sezoane faceau adevarate minuni, intr-o discretie ireala. Echipa juca serios, eficient, avea idei si rezultate concrete. Era pe val.
Cu siguranta este in firea lucrurilor ca suisul sa aiba si coboras, insa ceea ce se vede in acest moment la Otelul Galati seamana mai mult cu o prabusire a unui avion de lupta, cu scufundarea unei corabii care stia, putea, sa isi tina calea, in ciuda tuturor stihiilor abatute asupra-i.

Ne-au ramas in minte scenele din finalul meciului Otelul Galati - CFR Cluj in care debandada din cadrul clubului a iesit la iveala si a fost mai mult decat evidenta: la ciocnirea dintre Cristian Sarghi si Sergiu Costin, extrem de serioasa si care putea avea urmari dramatice, accesul ambulantei pe teren s-a putut face abia dupa cateva minute, timp in care sansa la viata a insemnat prezenta de spirit a unuia dintre cei care au patruns pe teren. Pentru o fosta campioana, un club care a respirat aerul din Champions League, aceasta intamplare poate sa aiba semnificatia dezastrului iminent.
La cateva zile dupa aceste evenimente am mers la unul dintre antrenamentele de pe terenul de joc. Atmosfera apasatoare facea din acest spectacol ad-hoc un exercitiu de rezistenta la stres. Se vedea cu ochiul liber ca o etapa s-a incheiat si ca este nevoie de o schimbare, dar nu una facut doar de dragul schimbarii. Cocotat pe o pasarela, privind inspre jucatorii din teren, unul dintre cei mai inflacarati suporteri ai lor a pus o intrebare mai actuala si mai justificata decat oricand: "Ce-i cu voi?"
Acum cateva minute am aflat ca neamtul a plecat. Cu toata tristetea pe care o resimtim, cum am putea sa nu-i multumim lui Dorinel Munteanu? Cand o sa mai putem sa ducem acasa bucuria unei victorii, speranta unei noi reusite?

Autostopistul

Întoarcerea de la TIFF Cluj nu a fost nici simplă, nici complicată.
Cu aşa un partener de călătorie multe dintre probleme se rezolvă mai uşor, dar altele sunt fiecare câte un motiv pentru încă un fir de păr alb. Dar, când le amesteci, îţi dai seama că eşti un norocos şi că tot ceea ce îţi mai doreşti este să fii sănătos şi să mai poţi călătoreşti, indiferent cum, numai sa fii cu autostopistul.

Maine vine "papalasoni.ro" la noi in oras. El este cel care ne aduce bicleta pentru tata... ca să inceapă concursul!

*Dedicaţia muzicală a autostopistului, aici.

O gură de aer în zi de caniculă

Alergătorul care reuşeşte să depăşească faza în care simte că nu îi mai ajunge aerul este soldatul de la Termopile. Dacă scapă de acest nod din gât, apoi poate să alerge pâna moare. Zilnic aproape mi se întâmplă să descoper bloguri abandonate, sau doar în amorţire.
Îi mulţumesc Domnului că nu îmi lasă această libertate, încă! Mi-a dat un copil pentru care îmi doresc doar sănătate. Restul este trufie şi deşertăciune. Săptămâna trecută, la Cluj, mi-a arătat încă o dată că viaţa este frumoasă, numai să mai avem ochi să o vedem:


Ne este gândul la mare şi la valuri, iar oboseala este tot mai chinuitoare.
.

Linguroiul

Un bucătar adevărat lucrează cu instrumente pe măsura talentului său. Ne-am convins de asta atunci când am mers la Cluj, îngrămădiţi pe bancheta din spate a papamobilului lui Şoni. Nici nu bănuiam atunci ce anume ne tot împungea în coaste la hopurile prin care trecea caravana papricasului.

Luaţi cu toate treburile pe care ne propusesem să la bifăm, am şi uitat să facem şi noi câteva poze cu super-ceaunele în care am învârtit cu mega-instrumentul din lemn, însă luam cu împrumut de pe blogul lui Adi Hadean, pe care l-am cunoscut în aceeaşi zi, prin mijlocirea frezatului chinezesc.
.

O pălărie prea mare

Zi plină de aventuri la TIFF-ul din Cluj, oraşul care se alintă cu fel de fel evenimente şi care atrage oameni veniţi din alte locuri pentru bucuria filmului.

În mijlocul acestei lumi destul de pestriţă ne-am aflat şi noi, cei mai frumoşi din oraşul acesta, ajunşi acolo după o călătorie dificilă cu "caravana culinară papalasoni.ro" . Căldură mare mon cher, aşa că ne-am aşezat la o masă din piaţa centrală, alături de super-eroul cu care ne dădusem întâlnire la o bere rece şi o vorbă lină. La un moment dat, semn că intuieşte potenţialul viitorului său rival, şi-a dorit să aibă o amintire legată de viitorul mahăr al blogurilor, şi a pozat cu o pălărie prea mare pentru el.

Om simplu şi direct, ne-a făcut ziua frumoasă, chiar dacă ploaia ne-a desparit cinic de brusc.
.

Din nou (de)spre Champions League

Am suferit şi ne-am bucurat la primul meci pe care l-am vizionat împreună. Cu fiecare etapă a campionatului intern care trece, devine evident că Oţelul Galaţi are toate şansele să piardă titlul de campioană, dar şi accesul în Champions League, tocmai datorită punctelor pierdute la Târgu Mureş.
Oare o să-i ajute pumnii noştri strânşi să treacă aceste ultime încercări, fotografiile noastre să devină unele de colecţie, autografele să fie nişte trofee viitoare.
În această seară, Liviu Antal a reuşit să prelungească visul acela care este şi al nostru. Încă mai sperăm. Inima bate mai departe!

Iron Maiden si turismul ecumenic

Îmi scrie un cunoscut astăzi şi mă întreabă dacă ştiu ceva despre trenurile speciale pe care le-a introdus CFR-ul pentru enoriaşii care înfruntă canicula şi merg în pelerinaj la praznicul Adormirii Maicii Domnului, în special spre Mănăstirea Nicula. Tradiţia confirmă faptul că an de an, pelerinajul atinge aici cote maxime, oamenii venind din toate regiunile ţării, dar şi de peste graniţe, pentru a lua parte la slujbele hramului şi pentru a se închina Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.

Anul acesta, sărbătoarea coincide cu un eveniment aşteptat de un alt tip de "enoriaş".
Tot la Cluj sosesc în pelerinaj..... fanii Iron Maiden.

Vă închipuiţi aceste trenuri supraîncălzite de canicula ucigătoare, în care, de la geamul aceluiaşi vagon, mixtura ciudată de "enoriaşi" se întind ca peştii la soare după o gură de aer proaspăt.

Încurcate sunt căile Domnului!

Alcătuite după această reţetă, acestea chiar vor fi nişte trenuri foarte speciale. Oare ar mai intra şi caţiva "emo"?

Fear Of The Dark

Bruce Dickinson....

ieri a implinit cincizeci si doi de ani. Pentru multi tineri este un idol. Saptamana viitoare vine la Cluj. Sau nu?

Oricum ar fi, Georgiana merge sa verifice. Nu stim daca ne ia si pe noi.

"Fear Of The Dark"

Intunericul poate sa vina in orice secunda, asa ca este normal sa ne fie teama.