Doamne, Doamne, ceresc tata!

Doamne, Doamne, ceresc Tata
Noi pe Tine Te rugam:
Lumineaza-a noastra minte
Lucruri bune sa-nvatam.

Ca Tu esti Stapanul lumii
Si al nostru tata esti,
Si pe toate cele bune
Numai Tu le implinesti! 

(Sub cupola bisericii Sfanta Ana din Targu Mures)

Biserica din Ditrau

Calatorim.
In prima zi de Paste, am pus in traista de merinde ouale festite, drobul mestesugit cu miroase bine alese si cozonacii gatiti cu sclipitura de zahar rascopt in pojghita de ou. Astfel pregatiti ne-am zis drumeti si am pornit pe Cheile Toplitei.
Nu ne grabim, iar drumul abia refacut, ne lasa tihna de a vedea frumusetile pe care le strabatem.

In drumul nostru catre Cheile Bicazului, ne-am oprit pret de cateva minute, la biserica din Ditrau, o localitate foarte mica, aflata in drumul catre Gheorghieni. Ceea ce sare in ochi din prima secunda in care o zaresti, cu mult inainte de a intra in localitate este contrastul evident dintre maretia bisericii si dimensiunile mai mult decat modeste ale localitatii in care a fost ctitorita.
Fara a sti daca povestea este adevarata, se pare ca acest paradox s-a nascut din frustrarea unui om nevoit sa isi abandoneze rosturile vietii sale de taran de sub munte si sa plece peste ocean in cautarea unei vieti mai bune.
Intr-un fel poate ca a si reusit asta, insa pretul platit, pare sa nu mai lase sansa unei justificari.
Odata ajuns la batranete, toata agoniseala bejaniei sale nu a avut cui sa o lase. Dorinta reusitei cu orice chip, l-a insingurat. Poate tocmai din dorinta de a nu-si lasa sufletul prizonier al zadarniciei pe care singur si-a urzit-o, intr-un ultim gest de razvratire, el a ales ca toti "argintii " lui sa se intoarca in locul in care a vazut lumina zilei, chiar daca nici cei din neamul sau nu il mai asteptau.
Astazi, biserica din Ditrau isi duce propria poveste mai departe, afisand trufas o maretie indoielnica, atata timp cat comunitatea mult prea mica se vede pusa intr-o situatie si mai paradoxala decat cea despre care am vorbit.

Trufia binefacatorului din exil, ii loveste peste timp prin chiar grandoarea ctitoriei sale, costurile intretinerii acestui lacas fiind o grea povara. Cu toate acestea, pentru drumetul ajuns pe aceste meleaguri, biserica din Dirtrau este un adevarat prilej de revelatie, cu atat mai mult cu cat aceasta poveste le ramane straina.

Location:Bicaz

Am adus lumina învierii acasa

Veniţi să luaţi Lumina

Este pentru prima dată când am mers împreună la Înviere.
Am adus "Lumina” în casa noastră şi o împărţim cu voi, cei care vă găsiţi uneori, tihnă şi bucuria aici, cu noi.

Veniţi să luaţi "Lumina”.

(Biserica Sfanta Ana, Targu Mures, 24 aprilie 2011, ora 0.00)

Sfântă zi de florii

Astăzi s-au deschis cerurile şi au lăsat lumina să coboare. După ce s-a mai zburlit încă o dată la noi, vremea rea a lăsat locul miresmelor în chiar ziua florilor. Am străbătut drumul dintre casă şi biserică având în stânga şi în dreapta, peste tot pe unde vedeai cu ochii, numai pomi în floare. Preţ de câteva clipe mi-am amintit de curtea casei tatălui meu şi de hortensia din grădină. L-am revăzut cu ochii minţii stând în capul mesei instalată în foişorul de sub piersic. Era ziua Floriilor iar noi toţi aveam câte o scrumbie în faţă. Glumeam şi ne pregăteam să intrăm în Săptămâna Mare.

Apoi m-am întors în prezent, şi m-am bucurat de ceea ce am. Am tras aer în piept şi mi-am îndemnat copilul să se bucure de verdele crud şi de adierea blândă. Ne-am întors acasă fluturându-ne pletele în vânt. Dacă ne-ar fi văzut, chiar şi Samson s-ar fi simţit lipsit de puteri.
Când am ajuns acasă, în faţa blocului nostru am avut revelaţia gestului de frondă: anul acesta, parcă într-un protest pregătit atent, magnolia noastră şi-a amânat sărbătoarea propriilor flori. Pur şi simplu nu a înflorit, încă....

La mulţi ani pentru toţi cei care nu poartă floarea doar la butonieră!
.

Botezul începutului de an

Astăzi, când am ieşit de la grădiniţă, am mers la biserică cu gândul unui nou botez, ritualic.
În biserica noastră, cea în care am săvârşit toate tainele noastre de până acum, l-am reîntâlnit pe părintele Ionuţ, cel care ne-a creştinat. Cu harul său, ne-a dat numele bunicii pe care să-l ducem mai departe.



........

Hramul bisericii noastre

Aici a fost locul in care am primit botezul. Aici mergem in fiecare duminica, aproape. Stam putin, nu plecam fara sa aprindem trei lumanari. Una pentru bunica, una pentru bunicul si alta pentru Cristi. Duminica de duminica. Primii doi ne pot privi de sus si se pot bucura ca le rostim numele. Cel de al treilea este viu, poate si pentru ca Dumnezeu ne-a ascultat rugile.

Astazi a fost hramul Bisericii Sfanta Ana, biserica noastra. Noi nu suntem habotnici, insa, astazi ne-am rugat si am aprins tot trei lumanari: pentru bunica, pentru bunicul si pentru Cristi.









Un prilej de bucurie a fost si acela ca ne-am simtit egali cu un om care ni s-a prezentat: Ciprian. Iar gestul ni s-a parut simplu si uman.

Asa cum tot uman este sa ne amintim si ca astazi se implinesc doi ani de la alegerea Preafericitului Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

Inaltarea

Dupa ce am iesit de la gradinita, am dat o fuga pana la biserica, sa-l cautam pe parintele Ionut, cel care acum trei ani in urma, in acelasi lacas de cult ne revela taina botezului. Dansul este cel care ne pune in mana "Trupul Lui", apoi ne povesteste despre “Inaltare”. Si tot dansul ne vegheaza atunci cand ne dam in leagan sau ne jucam fotbal pe iarba din jurul bisericii, fara sa ne dojeneasca.