Vreau să câstig eu drapelul lui Lucian Bute de la Antena 3

Imi place si chiar propun o continuare si dupa ziua nationala a campaniei Antena 3 de trezire a sentimentului national si al respectului pentru tricolor.
Concret, daca am sa castig steagul lui Lucian Bute intentionez sa contactez Federatia Romana de Fotbal pentru a transforma acest tricolor in stindardul care sa-i mobilizeze suplimentar pe jucatorii echipei noastre nationale la meciul Ungaria - Romania din preliminariile CM 2014din Brazilia. Intentia mea este de a insoti impreuna cu colegii mei de echipa pe componentii echipei nationale de fotbal la festivitatea de intonare a imnului purtand imaginea steagului national cu dedicatia campionului mondial Lucian Bute inscriptionata pe piepturile noastre: "Cu toata dragostea pentru tara mea!"
Locuiesc in Targu Mures si, desi nu am implinit inca sase ani, sint scolar. Vorbesc bine doua doua limbi si am inceput sa o invat si pe cea de a treia. Studiez pianul de doi ani si ma pregatesc pentru admiterea la liceul de arta. Joc fotbal la clubul Speranta, iar in aceasta vara am fost cel mai tanar jucator din intreg turneul "e-on 2012". Mai mult decat atat, am fost si cel mai tanar marcator. Fac toate acestea intr-o tara din care au cam disparut "solutiile educationale colective".
Dar, si mai mult mi-as dori ca acest steag sa-l transform in simbolul unui proiect national menit sa revigoreze baza de selectie a viitorilor campioni prin crearea unor structuri neguvernamentale bazate pe voluntariat (urmand modelul SMURD), avand ca scop sprijinirea materiala concreta a copiilor care au talent.

Si cred ca pot sa-l castig si pentru ca locuiesc pe strada 1 decembrie 1918. Si acesta este un semn!

Ce ducem acasa

Nici noi nu mai stim. Am asistat la un meci mai mult decat dezamagitor, cel jucat cu CFR Cluj, marcat de gafe aproape incredibile ale unor jucatori care in urma cu doua sezoane faceau adevarate minuni, intr-o discretie ireala. Echipa juca serios, eficient, avea idei si rezultate concrete. Era pe val.
Cu siguranta este in firea lucrurilor ca suisul sa aiba si coboras, insa ceea ce se vede in acest moment la Otelul Galati seamana mai mult cu o prabusire a unui avion de lupta, cu scufundarea unei corabii care stia, putea, sa isi tina calea, in ciuda tuturor stihiilor abatute asupra-i.

Ne-au ramas in minte scenele din finalul meciului Otelul Galati - CFR Cluj in care debandada din cadrul clubului a iesit la iveala si a fost mai mult decat evidenta: la ciocnirea dintre Cristian Sarghi si Sergiu Costin, extrem de serioasa si care putea avea urmari dramatice, accesul ambulantei pe teren s-a putut face abia dupa cateva minute, timp in care sansa la viata a insemnat prezenta de spirit a unuia dintre cei care au patruns pe teren. Pentru o fosta campioana, un club care a respirat aerul din Champions League, aceasta intamplare poate sa aiba semnificatia dezastrului iminent.
La cateva zile dupa aceste evenimente am mers la unul dintre antrenamentele de pe terenul de joc. Atmosfera apasatoare facea din acest spectacol ad-hoc un exercitiu de rezistenta la stres. Se vedea cu ochiul liber ca o etapa s-a incheiat si ca este nevoie de o schimbare, dar nu una facut doar de dragul schimbarii. Cocotat pe o pasarela, privind inspre jucatorii din teren, unul dintre cei mai inflacarati suporteri ai lor a pus o intrebare mai actuala si mai justificata decat oricand: "Ce-i cu voi?"
Acum cateva minute am aflat ca neamtul a plecat. Cu toata tristetea pe care o resimtim, cum am putea sa nu-i multumim lui Dorinel Munteanu? Cand o sa mai putem sa ducem acasa bucuria unei victorii, speranta unei noi reusite?

Acoperitii si nationala de tras pe nas, sau Romania - Uruguay

Am avut odata o echipa, un ferment pe care ar fi trebuit sa-l folosim ca sa dospim cu temei generatiile urmatoare si sa putem spera la atingerea unor obiective tot mai indraznete. Nu s-a intamplat asa! Echipele de club au ajuns pe mana unor diletanti, iar profesionalizarea nu a insemnat decat subordonarea neconditionata a intregii miscari fotbalistice unei gasti de samsari de jucatori, adevarati campioni ai driblingurilor fiscale. Competitiile scolare au disparut complet, la nivel national, fiind inlocuite de palide evenimente subordinate unor campanii de marketing.

Imi este sila cand vad ca pe Mircea Sandu nu il poate clinti nimic din pozitia sa, poate doar moartea, ca Mitica Dragomir ne rade in fata tuturor si are explicatii de valoare la orice. Cei doi acoperiti, la fel ca si in politica, fac si desfac marsavie dupa marsavie. Astfel, echipe fanion ale fotbalului romanesc dispar doar ca urmare a capriciilor celor doi. In loc sunt asezate nume pline de rezonanta: Chiajna, Branesti, Mioveni, Urziceni.
Iar atunci cand unsa dintre aceste echipe venite de nicaieri reusesc sa isi depaseasca propria conditie si castiga campionatul fara sa le ceara voie, cei doi fac tot ceea ce depinde de ei ca sa le readuca acolo de unde au pornit. Unirea Urziceni si Sportul Studentesc sunt doar doua dintre exemplele care imi vin in minte.
Chiar acum, in timpul in care scriu aceste randuri, jandarmii evacueaza in forta suporterii care au incercat sa afiseze niste bannere cu sloganuri impotriva conducerii Federatiei Romane de Fotbal. Oare cate Universitatea Craiova, Poli Timisoara, UTA, FC Arges sau Corvinul Hunedoara mai trebuie sa mai dispara pentru ca oamenii acestia sa poata fi contestati?
Sa ne pregatim pentru lucruri si mai rele pentru ca fotbalul de la noi si-a distrus baza de selectie, a aruncat la gunoi simbolurile, a inlocuit mandria cantarii imnului intr-o simpla actiune de marketing. Fotbalistii nostri s-au transformat in fragile balerine care nu mai urca pe poante inainte sa stie ce au de castigat, specialisti in achizitiile de masini de lux si foarte buni ghizi prin barurile intesate de pipite. Nu mai stiu cat este scorul si nici nu ma mai intereseaza. Mi-am amintit o noapte de vara petrecuta la terasa, intre caminele din Regie. Selectionata Romaniei ne umplea sufletul de bucurie cu vestile pe care ni le dadea, in direct, din America. De ce am pierdut acele momente? De ce ne-am limitat doar sa ne bucuram steril? De ce nu ne-am ingrijit sa transformam jucatorii de atunci in modele de seriozitate si de daruire pentru copiii care isi incepeau cariera, facandu-i sa isi doreasca sa-i depaseasca?
In seara aceasta, probabil din mila pentru impotenta echipei noastre, arbitrul a jucat si el pentru noi. Cu toate acestea, pe Arena Nationala am avut senzatia ca cel care ar fi trebuit sa-l depaseasca pe Hagi nu conducea decat o jalnica nationala de tras pen as, pentru ca fotbalul le este destul de strain.

Echipa care câştigă mereu

Mark şi Ştefan nu merg la aceeaşi grădiniţă pentru că locuim în zone diametral opuse ale oraşului. Cu toate acestea ne străduim ca prietenia lor să învingă distanţa şi să se transforme într-o tovărăşie peste ani, peste interesele viitoare.
Ieri am participat la o activitate de promovare a mişcării în rândurile copiilor organizată de Liceul cu Program Sportiv - Târgu Mureş. Deşi am fost nevoiţi să facem un efort destul de mare pentru a ne adapta programul astfel încât să putem ajunge la timp la sală, fără să sacrificăm somnul de prânz, am dat curs acestei invitaţii şi nu am regretat. Am avut ocazia să vedem şi alţi copii de aceeaşi vârstă, să ne comparăm cu ei, să ne facem o idee dacă suntem pe drumul cel bun.

Bineînţeles, fiecare părinte este subiectiv atunci când vorbeşte despre copilul său, aşa că nu am să-i laud pe cei doi protagonişti ai poveştii mele, ci am să vă povestesc în câteva cuvinte ceva mult mai frumos şi mai subtil: după încheierea evenimentului, atunci când am plecat către casă, au mers ţinându-se de mână şi au mâncat din acelaşi baton cu şunculiţa pe care îl pregătisem pe post de gustare, apoi au băut apa din aceeaşi sticlă.

Eu nu cred că există pe lumea asta ceva mai bun de atât.
Aşa se clădeste viitoarea echipă mereu câştigătoare! Numai aşa! Asta inseamnă echipa şi numai asta face diferenţa.