Protest spontan

.
In aceasta dimineata am avut discutii tot drumul catre gradinita: ca lui nu-i place, ca el nu mai merge niciodata, ca nu mai vrea sa deseneze, ca nu mai vrea sa danseze, ca ……..

Tot drumul m-am gandit la o intamplare petrecuta cu un an in urma, atunci cand in drumul spre gradinita m-am trezit pus in fata unui refuz mai mult decat hotarat: Gata cu gradinita!
Am asistat atunci la o trantire pe burta, direct pe asfalt, insotita de un bocet foarte hotarat. Nu am scapat nici de privirile contrariate ale trecatorilor oripilati de indiferenta mea. Protestul spontan a durat cam cinci minute, timp in care m-am prefacut ca nici macar nu il aud. Cand s-a linistit, m-am apropiat si i-am intins doar un deget. A prins degetul fara nici cea mai mica discutie si am plecat la gradinita, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Au urmat dimineti mult mai linistite!

Despre şoricelul săgetător

În 1968, la data de 9 decembrie, undeva în "statele unite" era prezentat pentru prima dată un mouse pentru PC.
Tot în 1968, undeva în sudul Moldovei, o mamă îşi pregătea bagajele pentru ea, dar şi pentru un alt fel de "şoricel" care stătea să-şi înceapă "călătoria".

Peste mulţi ani, cei doi şoricei, atât de diferiţi între ei au ajuns să se cunoască şi chiar să fie nedespărţiţi.

Presimt

Presimt că o să am o zi cam proastă.
Din cât greu fost-a, este cel mai greu.
Dealtfel, zarea va rămâne-albastră
Şi Ştreangul mâine fi-va curcubeu.

Spre mine mă deschid ca o fereastră
În care stă pe gânduri Dumnezeu.
Şi iată vine pasărea măiastră
Şi pasărea aceasta sunt tot eu.

Fragilă-alcătuire şi capcană,
Las corpu-acesta unei alte flori.
O voi privi, cu lacrima-mi, din nori,

Deşi, vii prea devreme, tu, dojană...
Şi cui să-ncredintez această pană?
Cum să te iau, durere, să nu dori?

(Marin Sorescu, 29 februarie 1936 - 8 decembrie 1996)
....

După treizeci de ani

Din punctul de vedere al lui John Lennon nu s-a schimbat nimic. Nici nu ar mai fi avut cum. Totul a încremenit în zăpada din Central Park.
În momentul dispariţiei sale, nu mai era doar un fost Beatles.... era o stea gata să se repozitioneze în universul rock. Asta dacă nu s-ar fi întâmplat să se piardă într-un fel gaură neagră.
Ecourile împuşcăturii de acum treizeci de ani se mai aud şi acum pe aleile parcului, ca un bocet neputincios care îşi cantă eroul.

Acum câteva minute, unul dintre primii prieteni din această lume (virtuală) ne-a lansat o chemare foarte potrivită cu povestea aceasta.

Chiar aşa, “Coming back to (real) life”.
.

Alte nuci tari...

„De fiecare dată, la concerte sunt în sală şi vorbitori de altă limbă, care percep muzica mea exact cum o percepeam noi când eram prunci şi auzeam o melodie în engleză, franceză sau în italiană, pentru că, până la urmă, mesajul este important, dar mai mult contează sensibilitatea şi modul de interpretare pe care îl ai. Trebuie să ai charismă şi să penetrezi sufletul celui care te ascultă, lăsând la o parte înţelesul cuvântului şi e nevoie de acel «lipici» pe care nu oricine poate să-l aibă pentru a sensibiliza audienţa“. (Evenimentul zilei)
Am fost la spectacolul său din 21 noiembrie 2010.
Nu a uitat să pomenească numele celui care i-a fost aproape părinte.
La multi ani, ficiorului Izei, cel care canta astazi la.... Roma.
.

GPS pentru moş Neculai

Într-una dintre zilele jumătăţii lui noiembrie, atunci când am mers la grădiniţă pentru a aduce copilul acasă, am primit de la educatoare desenul pe care îl făcuse în acea zi. Am aflat despre faptul că tot timpul în care muncise la el povestise, sau mai degrabă vorbise cu moşul, explicându-i unde locuieşte el, ce repere trebuie să descopere şi alte astfel de amănunte ale "poziţionării globale".
Astăzi, după ce m-am convins că GPS lui moş Neculai a funcţionat perfect, am hotărât să împart şi cu alţii secretul nostru. Totuşi, a apărut şi o problemă la care nu ne-am gândit, însă o să căutăm o soluţie până vine şi vremea moşului Crăciun: "Dar moş Neculai pe unde a intrat, că uşă era închisă? Are şi el cheie?”
Şi ca să vă convingeţi cât de important este un GPS pentru moş, vă rog să remarcaţi faptul că în ecran este specificat şi cadoul pe care trebuie să-l livreze...
.

Dimineţi magice

Ieri dimineaţă, în timp ce îl priveam pe fiul meu bucurându-se pentru că a trecut moşul Neculai şi pe la el, am încercat să-mi amintesc un dar pe care mi l-a adus mie, cu foarte mulţi ani în urmă. Nu ştiu de ce, însă primul dar pe care l-am regăsit în memoria mea este o sabie de lemn. Am oftat şi m-am bucurat de bucuria copilului meu. Este vremea lui, iar moşul Neculai ştie mai bine decât oricine.

Şi mi-am mai amintit-o pe mama făcând coşuleţele din hârtie colorată în care puneam bomboanele în pomul de iarnă. Au început sărbătorile!
.

Asteptandu-l pe mos Neculai

Care mos Neculai ar putea sa nu se topeasca atunci cand chiar prima piesa de autor ii este dedicata, la nici zece zile de la primirea primei chitari?

Împăratul poveştilor

5 decembrie este ziua de naştere a unuia dintre cei mai mari împăraţi dintre toţi cei pe care i-a cunoscut istoria omenirii. Dar, spre deosebire de alţi imperatori, Walt Disney nu a cucerit teritorii, nu a câştigat şi nu a pierdut bătălii. Asemeni unui despot luminat, Împăratul Poveştilor a ales o metodă mai eficientă decât orice armă, fie ea rudimentară sau ultrasofisticata. A ales să nască şi să îi crească pe cei mai fermecători cuceritori din câţi au existat, proprii săi copii, Mickey, Pluto, Donald, Cip şi Dale... şi câte alte nume aflate pe buzele copiilor de toate varstele.

Oare câte case mai există în lume care să nu fi fost cucerite de această "invincibila armada”?

Astăzi este ziua de naştere a celui care a reuşit să creeze o "lume perfecta”.

Lumea albă

A fost o vreme în care nişte tineri refuzau să se tundă scurt, visau să aibă propria pereche de blugi pe care să o "uzeze” frecând-o cu cărămida, se împrieteneau pe veci cu fiul activistului care putea să aducă viniluri de afară. Am crescut în această atmosferă. Am avut frustrări, am învăţat să mă bucur chiar şi pentru faptul că aveam aspiraţii, chiar dacă unele aveau să să dovedească prea mari. Am suferit pentru ele şi am învăţat să mă bucur pentru jumătăţile realizate. Nu i-aş spune resemnare, chiar dacă este foarte aproape.

Mereu i-am admirat pe oamenii polivalenţi, mai ales pe cei care au reuşit să menţină echilibrul între preocupările lor, uneori antagonice, cel puţin în aparenţă. Numele lui Constantin Dan Bădulescu nu mai înseamnă foarte mult chiar pentru "pletosii de altadata”, asta şi datorită alegerii sale de a se dedica vieţii preoţeşti, chitara şi compoziţia rămânând în plan secund. Într-un fel, acest Aramis al rock-ului românesc a reuşit să scrie o poveste despre competiţia dintre propriile aspiraţii, o poveste care îşi aşteaptă o posibilă continuare... poate "după douăzeci de ani".

Motivul pentru care am ales să scriu despre el în această zi este acela că mi l-am amintit în postura mai puţin cunoscută, aceea de preot slujind la despărţirea de un alt muşchetar al chitarii, unul răpus de "Gărzile Palatului". La fel ca în poveste.... ucis mişeleşte!

Oare cui ar trebui să-i arătăm oglinda?

Întrebarea dimineţii

- Tata, când o să avem o chitară adevărată şi pentru Mark?
.

Ozzy bună!

Mi-a marcat viaţa de licean care mergea în practică agricolă. Uneori, cocoţaţi pe mormane de porumb ascultam Paranoid, in timp ce ne extaziam rostind Black Sabbath. Ozzy!? ... era un zeu!

Peste ani, pe măsură ce a reuşit să-şi înfrângă propriii demoni, acelaşi om ne-a arătat că este un "dreamer". Astăzi este ziua lui.

Titlul acestui articol aparţine unui prieten virtual. De puţin timp am aflat că tatăl său se află într-un moment de cumpănă! Nu îl cunosc, dar mă rog pentru el! Ionuţ a fost primul om care mi-a întins o mână, atunci când am pornit experimentul muzical de la grădiniţă.

Prima chitară

Concertul pe care l-am organizat a fost şi prilejul unei întâmplări cu caracter personal. Pentru că îşi dorea de foarte multă vreme o chitară, în ciuda faptului că toţi cei cu care am vorbit şi le-am cerut o părere au spus că este cam devreme, am ales să nu o găsească sub pomul de iarnă. Pur şi simplu mi-am dorit să dau o semnificaţie mult mai puternică întâmplării.
În complicitate cu Maxim Belciug, în desfăşurătorul evenimentului am introdus un moment emoţionant, atât pentru mine, dar mai ales pentru copil. Ultima piesă din concert a fost interpretată de către artist folosind puiul de chitară, aceasta fiind dealtfel prima piesă cântată pe instrumentul copilului.









Nu ştiu dacă o să ajungă să cânte şi să îşi depăşească maestrul, însă îmi place să cred că în acest fel se poate trezi în el dorinţa de a trăi între oameni şi sunete.
A doua zi, înainte de plecarea la grădiniţă, am avut parte şi de primul concert.

Ţara lui Mr. Jazz Of România

Ieri am ieşit, la fel ca mulţi alţii, la parada militară din oraşul nostru. Ne-am întors acasă cu amintiri şi cu două steguleţe. Le-am cumpărat ca să avem cu ce să-i salutăm pe soldaţii de elită ai armatei române, cei care luptă în modul cel mai concret cu putinţă, chiar dacă războaiele pe care le poartă nu sunt ale lor.
Ne-am întors acasă cu un tonus bun, potrivit pentru o noua evaluare cu "turnesol".
Johnny Răducanu a făcut cunoştinţă cu unul dintre posibilii urmaşi, cine poate să ştie?
Jazz Of România mai adăugat un an între ceilalţi ai vieţii sale, ani plini de muzică şi de mândrie. A făcut asta în aceeaşi zi în care ţara sa, de care nu s-a dezis niciodată, şi-a sărbătorit martirii.
Şi el este unul dintre soldaţii de elită ai României.

Sunt zile

Nu poţi să trăieşti din amintiri, asemeni unei dobitoace în repaus care regurgitează ceea ce a mâncat pe fugă.

Sunt zile în care toate realizările tale îşi pierd conturul, asemeni unor fotografii supraexpuse, instantaneul de geniu pe care l-a surprins fotograful mergând pe raftul cu materiale sterile, gunoioase de-a dreptul, doar pentru că au încăput pe mână unui ignorat. Pentru el este neimportantă zbaterea şi sacrificiul vânătorului de culoare, de viaţă reală.

Sunt zile care trec şi nu o să le mai întâlneşti decât tot prin cotloanele minţile tale, tot mai aproape de alienare, tocmai datorită regurgitării repetate a propriului venin.

Sunt zile în care îţi aminteşti nucile şi covrigeii din casa bunicilor, şi turtele puse la uscat pe soba din "casa mare”.

Sunt zile care curg, curg... iar tu nu ştii care dintre ele este "ziua”. Iar tu nu mai poţi decât să spui că este adevărat... "şi caii se împuşcă" şi că ai vrea să fii unul dintre ei, incababil să îţi răspunzi, măcar, de ce?

În ziua Sfântului Andrei,la mulţi ani lui Adrian Donea!