O casă goală

Am un apartament cu doua camere, aflat in centrul orasului Galati. Am locuit in el foarte, foarte putin timp si am plecat din el intr-o dimineata de ajun al Craciunului, lasand pe usa o coronita facuta cu mana mea dintr-o creanga a bradului de la Chiraftei.

Dupa unsprezece ani, am ajuns sa ma intorc tot mai rar, fara sa trec pragul acestei case, pana saptamana trecuta. Am cumparat o lenjerie de pat si am petrecut o noapte in el. Ecourile unei case dezgolita mi-au facut somnul greu, aproape inutil.

Dimineata, am privit de la fereastra apartamentului pentru care cu multi ani in urma ma luptasem cu inversunare ca sa-l obtin: ceea ce am vazut era neschimbat, insa anii in care nu am fost la acea fereastra nici macar nu am putut sa mi-i imaginez.

Priveam in gol, dintr-o casa in care ecoul abandonului facea legea…

Autostrada

De acasa si pana acasa, foarte, foarte obositor drumul. Atunci cand ajungi (intreg) incepi sa realizezi dimensiunea efortului de a strabate distantele, mai ales in Romania.

Drumul dintre Galati si Bucuresti l-am strabatut folosind o portiune din Autostrada Soarelui, nume predestinat inchinarii. Nu am putut sa nu ma gandesc la faptul ca aceste insemne ale modernitatii unei natii ar fi trebuit sa existe pana acum, mai ales daca tinem cont cati bani s-au platit. Si cu toate acestea, ele exista doar atat cat sa ne dam seama cat de utile sunt. Atat!

Si sa-l injuram pe Ceausescu pentru ca nu s-a apucat el sa le faca si sa le lase jefuitorilor doar pentru intretinere. Normal ca banii s-ar fi cheltuit in acelari ritm, dar macar ar fi existat, la fel ca si multi dintre cei care si-au pierdut vietile in imbulzeala dementa din traficul supraaglomerat.

Pana si copilul a fost mirat ca exista “drumuri pe care mergem numai noi”.

Acasa si acasa

Am revenit, reintram in ritmul obisnuit. Am adunat alte povesti, bune de impartasit.
Am fost acasa, ne-am intors ... tot acasa! Uneori poate fi greu.

Bicicleta

Nu as fi crezut ca o banala plimbare cu bicicleta poate sa starneasca atata placere. Poate ca lumea multa printre care trebuia sa facem slalom, poate ca ora tarzie la care s-a intamplat sa mai fim pe strada (mult dupa ora obisnuita de culcare), au dat un dram de magie intamplarii.

La mare chiar si bicicletele sunt altfel.
Spre final, i-a cazut lantul si am fost nevoiti sa o ducem mai mult impinsa.

Tot ceea ce este frumos se termina repede. In aceasta seara pornim catre casa. De maine reincepe “scoala de vara”.

Mama I'm Coming Home

S-a nascut pe 6 august, 1948.
A fost declarata pe 8 august. Asa era in acele vremuri!

In anul 1982, pe 6 august sarbatoream pentru ultima data impreuna. Urma o operatie chirurgicala care se anunta dificila. S-a intamplat sa fie pe 8 august. A fost ziua in care am primit vestea despartirii care urma sa vina.

Mi-a fost mama, nu a mai apucat sa fie bunica.

Si pentru ca stiu ca nu poate sa vina, ma intorc eu cu gandul spre ea, bunica neintamplata a fiului meu.

Mama I'm Coming Home.

Nu mai publicam nimic in acest sfarsit de saptamana. Suntem acasa, la mama.

Magnolia de sub nuc

Aici locuim noi. Pentru ca am avut reactii legate de magnolia care ne-a mai ramas, adica cea mica, de sub nuc, o aratam tuturor. Bine ca o mai avem si pe aceasta!