Zi de sarbatoare pentru strabunica

O vedem rar, prea rar fata de cat ar merita, fata de ceea ce ii datoram. Strabunica noastra, impartita mereu intre bucuria de a ne revedea si tristetea unei noi despartiri. Fara sa o spuna nimeni, spaima ca aceasta ar putea fi chiar ultima sta la masa cu noi, asteptand momentul in care sa devina realitate concreta.
La fiecare revedere se petrece acelasi lucruri, bucuria si intristarea amestecandu-se, contopindu-se in momente de viata apasatoare, insa dureros de dragi. Chiar si asa, intalnirile acestea par sa fie cu adevarat un balsam pentru suferintele stiute, poate chiar si pentru cele nestiute. Pret de cateva minute rabufneste mandria apartenentei la un neam de oameni gospodari, deprinsi a fi fruntea satului. Atunci, trecand peste toate durerile, lacrimeaza de bucurie doar pentru ca ne vede, pentru ca simte ca-i merge neamul mai departe. Numele este important, iar ea simte ca l-a dat pe maini bune.

Location: Galati

Tot o Sfântă Maria

Un alt motiv al sosirii noastre în Galaţi este şi faptul că bunica/străbunica noastră a fost diagnosticată de curând cu o boală cruntă, aceasta reuşind să-i umple de veninul durerii ultima parte a vieţii. Vârsta şi bolile au reuşit să o facă să îşi dorească sfârşitul, să renunţe la orice formă de luptă pentru o secundă, o săptămână, o lună în plus. Nu mai ascunde asta.
Când am ajuns la ea au podidit-o lacrimile. I-a bocit câteva minute pe toţi dintre cei mai dragi plecaţi din viaţa ei, umbre impasibile la suferinţa ei, însă prezenţi în fiecare dintre clipele pe care le trăieşte. I-a jelit pentru că ei nu au avut şansa să trăiască ceea ce trăia ea în acele momente, adică să ne vadă pe noi. A făcut asta ca şi cum s-ar fi simţit vinovată pentru că le-a supravieţuit, că ea a trăit şi a fost cea care s-a îngrijit pentru fiecare de rosturile pomenirii numelui.
Fotografia aceasta mă emoţionează până la lacrimi pentru că atunci când o privesc sânt tentat să mă întreb dacă nu cumva am reuşit să-i aducem leacul izbăvitor, bucuria supremă care a făcut-o să întinerească, aşa cum o ştiam pe vremea în care aşteptam iarna ca să vină mai ales de dragul gutuilor rânduite la geam, învelite în hârtie. În casă trosneau lemnele în foc, iar femeile torceau lâna sau lucrau la războiul de ţesut.
Astăzi, este de Sfânta Maria, iar noi o avem pe a noastră, cea care ne-a arătat atât de multe dintre rosturile simple, ale ţăranului curat la minte şi la trup. Ar fi o mare bucurie să ştim că măcar pentru puţin timp am reuşit să îi vindecăm suferinţele, iar zâmbetul este acela din urmă cu mai bine de patruzeci de ani, al tinerei bunici care era...

Seară de bal mascat

Mi-am amintit astăzi despre serbările copilăriei mele, despre faptul că la fiecare dintre ele, invariabil, jumătate dintre băieţi erau pistolari din vestul sălbatic: cămaşa cadrilată şi o eşarfă rezolvau problema. Dacă aveai şi o pălărie, atunci erai printre cei bine echipaţi, iar dacă şi pistolul era la vedere, atunci chiar puteai umbla ţanţos printre fetele (oricum, jumătate erau costumate în ţigănci).


Astăzi am participat la un carnaval al fiului meu şi m-am mândrit cu el. Oricât de caraghios aş fi, vă spun cu toată convingerea, copilul meu a fost ”cel mai frumos din oraşul acesta”. La fel ca şi ieri, ca alaltăieri, ca răsalaltăieri... la fel cum o să fie atât timp cât am să trăiesc. Copilul meu este cel mai frumos.


Pentru prima dată am simţit un regret sfâşietor pentru că nu am nicio fotografie cu cel mai frumos costum pe care l-am avut eu, unul de arlechin, făcut de către o costumieră de la teatrul din Galaţi. Aş fi vrut să-i arăt copilului că îi înţeleg mândria pentru felul în care a arătat astăzi.

Iar mie mi s-a dus gândul foarte departe, înapoi in timp...

28

In urma cu douazeci si opt de ani, doi copii ajunsi in pragul adolescentei isi priveau mama stingandu-se, la fel de discret cum traise, intr-un apartament de la parterul unui bloc muncitoresc din Galati.
Acesta a fost motivul calatoriei noastre. Am venit sa-i pomenim numele, impreuna cu cei pentru care ea, inca, mai reprezinta ceva.
Maine pornim catre Bucuresti, cu speranta ca o sa il vedem pe Ozzy, iar el o sa ne cante "Mama, I'm coming home".

Mama I'm Coming Home

S-a nascut pe 6 august, 1948.
A fost declarata pe 8 august. Asa era in acele vremuri!

In anul 1982, pe 6 august sarbatoream pentru ultima data impreuna. Urma o operatie chirurgicala care se anunta dificila. S-a intamplat sa fie pe 8 august. A fost ziua in care am primit vestea despartirii care urma sa vina.

Mi-a fost mama, nu a mai apucat sa fie bunica.

Si pentru ca stiu ca nu poate sa vina, ma intorc eu cu gandul spre ea, bunica neintamplata a fiului meu.

Mama I'm Coming Home.

Nu mai publicam nimic in acest sfarsit de saptamana. Suntem acasa, la mama.