1 octombrie 1982, Galati - ultima dimineata a copilariei

Nu stiu cand s-au scurs treizeci de ani, insa si acum imi amintesc pana la detaliu cea mai mare parte a diminetii de 1 octombrie 1982... ZIUA!
La o ora neobisnuit de devreme pentru a ne trezi, mama ne-a chemat pe noi, cei doi pui ai ei "ca sa ne spuna ceva". Simtea ca timpul nu ii mai ajunge, asa ca ne-a adunat ca o closca, doar pe noi. Cu noi si-a petrecut aproape tot timpul acelei dimineti, ultima... Stiu sigur faptul ca m-am bucurat cand ne-a spus ca nu o mai doare nimic si ca am sperat ca acela era semnul revenirii, al vindecarii pe care ne-o doream din tot sufletul. Speram impotriva tuturor evidentelor. Speram.
Nu pot sa uit chipul impacat cu care ne-a dat sfaturi ca si cum ar fi vorbit cu niste oameni mari, felul in care a incercat sa ne pregateasca pentru ceea ce avea sa urmeze. Chiar daca fata ii era schimbata de suferinta, de faptul ca slabise pana ramasese numai piele si os, in acea dimineata Dumnezeu i-a pus mana pe crestet si a ajutat-o sa ne lase amintirea unui chip frumos, a unui glas bland, a tot ceea ce fusese mama noastra pana sa se intalneasca fata in fata cu suferinta.
Nu m-am impacat niciodata cu gandul acesta. Si acum ma intreb de ce am platit acel pret, de ce tocmai noi. Acum, dupa treizeci de ani, fara sa inteleg cum au trecut, pomenesc cu sfintenie numele mamei mele si sint bucuros ca are un nepot de care ar fi putut sa fie mandra, cu atat mai mult cu cat ii duce numele mai departe.

Galati, 1 octombrie 1982, ora 10,25 - ultima dimineata a copilariei

8 martie, 2007

8 martie, 2007

Au trecut cinci ani. Fotografia pe care am făcut-o cu telefonul o păstrez cu mare drag.

Mi se părea incredibil de mic, de firav. Și i-am dat numele mamel mele, să i-l ducă mai departe cu cinste. Câteva luni mai târziu, această fotografie îl însoțea pe tatăl meu atunci când ....

Chat cu mama Anei

Cu greu își mai găsește bucurii adevărate, curate. Mi-a spus-o pe chat. Se simte că nu-i mai este pe suflet ceea ce face acum, cu toate că pasiunea încă mai stă culcușită în sufletul ei. Privește cum se surpă lumile pe care le știam, în care ne învățaseră părinții și dăscălii să credem peste propriile noastre finite, să nu ne abandonăm principiile și rosturile pe care ni le-au transmis.
Nu ne cunoaștem decât virtual, după ce ne-am întâlnit întâmplător la un semafor, fără să schimbăm altceva decât niște priviri. Asta în timp ce copiii noștri își făceau cu mâna și își trimiteau bezele.
Îmi plac lucrurile simple, îmi plac oamenii care mai pot să zâmbească unui străin venit de niciunde și pornind nicăieri .
Am stat pe chat cu mama Anei, iar eu nu eram decât tatăl lui Ștefan.

Parastas cu umbre și amăgiri

(În amintirea mamei mele, după douăzeci și nouă de ani)

Am deprins încă din copilărie ritualul parastasului. Câțiva oameni își adună (mai ales) neamurile, prietenii și vecinii în jurul unei mese cu cei au și ei mai bun de mâncat și de băut, cheamă un popă ca să le dea valoare bucatelor cu cântările și cu vorbele sale de duh.

Astăzi, în timp ce părintele își făcea treaba mecanic, cu glas egal, de profesionist, am realizat că timpul care a trecut a reușit să schimbe fundamental acest ritual, numai datorită unui amănunt. Atunci când eram copil, pomenicul avea numai numele unor necunoscuți, despre care auzeam câte ceva doar din discuțiile celor maturi, oricât m-aș fi străduit eu neputând să fie altceva decât niște forme fără fond. Nume și atât! Acum, aproape că nu mai există printre cei înșiruiți pe capețelul de hârtie albă nume la care să nu pot să asociez o imagine, o amintire concretă, deși, numeric, nu sunt nici mai mulți, nici mai puțini. Ei doar au căpătat chipuri, unele dintre ele peste măsură de dragi.

Am simțit cum mi s-au umezit ochii tocmai pentru că am avut această revelație, iar preț de câteva minute mi i-am imaginat pe toți stând la un loc și întrebându-se cât timp vor mai încăpea pe această listă și cine urmează să le ia locul.

Nimic nu este decât umbră și amăgire. Dar tu te încăpățânezi să crezi că ție nu ți se poate întâmpla așa ceva.
.

Motivul - 29

Peste două zile pornim din nou la drum, tot la Galați.

Ca de fiecare dată, căutăm să rezolvăm cât mai multe dintre problemele care ne mai leagă de orașul copilăriei mele. Printre ele se află și noul termen în procesul de succesiune care pare să nu se mai termine, grație unui șir de abuzuri ale unor oameni plătiți să fie imparțiali. Cu atât mai mult cu cât și-au făcut școlile pe banii celor ale căror cause le judecă, ba chiar și acum trăiesc încasând salarii (și nu numai!) tot de la proștii pe care îi țin pe drumuri, îi tratează de sus și discreționar. Poate că despre asta o să mai povestim. Sistemul judiciar este mizerabil, iar văicăreală celor care mănâncă pâine de acolo mi se pare o dovadă de tupeu abject. Instanțele sunt îngropate în cazuri pe care deliberat le prelungesc cu bună știință, poate și pentru că magistrații sunt absolviți de răspunderea materială pentru mârlăniile pe care le fac, din greșeală sau din reacredință. În acest timp, tata așteaptă și acum să-i facem un loc pentru veșnica tihnă mai de bun simț.

Și totuși, mai important decât orice altceva, motivul principal al acestei călătorii este 29, o viață de om!

28

In urma cu douazeci si opt de ani, doi copii ajunsi in pragul adolescentei isi priveau mama stingandu-se, la fel de discret cum traise, intr-un apartament de la parterul unui bloc muncitoresc din Galati.
Acesta a fost motivul calatoriei noastre. Am venit sa-i pomenim numele, impreuna cu cei pentru care ea, inca, mai reprezinta ceva.
Maine pornim catre Bucuresti, cu speranta ca o sa il vedem pe Ozzy, iar el o sa ne cante "Mama, I'm coming home".

Ganduri in vreme de canicula

Caldura mare!

Motiv sa ne amintim ca la numai o saptamana in urma distanta nici nu ne imaginam cum este sa simti ca soarele are ceva de impartit cu tine.

Zapuseala este atat de mare incat nu putem sa nu ne gandim la aerul curat si racoros de pe Valea Gurghiului. Dar cu povestea aceasta o sa revenim. Este prea frumoasa ca sa o pastram numai pentru noi. Am petrecut acolo trei zile de liniste.

Mama I'm Coming Home

S-a nascut pe 6 august, 1948.
A fost declarata pe 8 august. Asa era in acele vremuri!

In anul 1982, pe 6 august sarbatoream pentru ultima data impreuna. Urma o operatie chirurgicala care se anunta dificila. S-a intamplat sa fie pe 8 august. A fost ziua in care am primit vestea despartirii care urma sa vina.

Mi-a fost mama, nu a mai apucat sa fie bunica.

Si pentru ca stiu ca nu poate sa vina, ma intorc eu cu gandul spre ea, bunica neintamplata a fiului meu.

Mama I'm Coming Home.

Nu mai publicam nimic in acest sfarsit de saptamana. Suntem acasa, la mama.

Mama omului frumos

Astazi este ziua de nastere a mamei unui om frumos.

Nu o cunoastem, insa ii acordam un premiu... nici nu mai trebuie sa spunem pentru care motiv!

Muzica adolescentei...