Se afișează postările cu eticheta amurg. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amurg. Afișați toate postările

miercuri, iulie 4

O conversatie usoara, in amurg






Spre seara, dupa ce muncim mingea de ne trec toate sudorile, mergem pe malul Dunarii, printre pescari, ca sa urmarim cu se urmaresc soarele cu luna, prilej prilej pentru o conversatie foarte usoara, ca dupa o zi caniculara in care si colbului ii este lene sa se mai ridice in vant...

duminică, aprilie 3

Cade seara peste măr

Sunt multe locuri minunate, binecuvântate de Dumnezeu şi innobilate de trecerea oamenilor, mai ales cei simpli şi curaţi, adevăraţi sfinţi fără vreo şansă la canonizare.
Trăiesc cu amintirea casei bunicilor mei şi a bradului pe care l-a plantat mama mea chiar în fata ei. Acum câteva zile am aflat că este şi acum la locul lui, la fel de falnic. Nimic nu mai este al nostru, al familiei, însă amintirile le ducem cu noi, cei care nu ne-am săvârşit din această viaţă.


Pentru copilul meu casa de la Chiraftei nu poate să fie decât o poveste, însă am să fac tot posibilul să fie cât mai concretă şi adevărată. Acolo sunt toţi cei care l-au aşteptat ca pe un mântuitor, în zadar pentru ei.

În schimb, atât timp cât va trăi, va păstra în minte imaginea casei de pe unul dintre dealurile Tarnavei, amurgul pe unul dintre dealurile din Idrifaia. Aici vor aştepta cei din familia lui pe cel care o să le ducă numele mai departe, fiul lui, nepotul, stranepotul... totul in jurul mărului pe care tatăl său l-a plantat atunci când s-a născut. Mărul, chiar el o să-l facă să-i fie dor de acasă.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner